O farmacie din Constanţa vindea soluţie de curăţare drept alcool sanitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Farmacia vindea soluţia de curăţare drept alcool sanitar. Poliţia a descoperit şi alte abateri în cele 6 puncte de lucru ale farmaciei.

IPJ Constanţa anunţă că poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, cu sprijinul inspectorilor D.G.A.F.P. Constanţa au efectuat verificări (30 şi 31 martie) la 6 puncte de lucru ale unei unităţi farmaceutice din judeţul Constanţa, cu privire la respectarea normelor referitoare la comercializarea produselor de protecţie împotriva COVID-19.

„Astfel, au fost identificate 581 de sticle (290,5 litri) de soluţie de curăţare, care era comercializată drept alcool sanitar. De asemenea, poliţiştii au descoperit 21 de cutii cu mănuşi, în valoare de 2.100 de lei, care erau expuse spre comercializare fără a avea afişat preţul de vânzare, precum şi 179 de sticle (89,5 litri) cu lichid dezinfectant pe a căror etichetă nu era specificat termenul de valabilitate”, transmit poliţiştii.

Au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 57.000 de lei, la Legea 12/1990 şi au fost ridicate, în vederea confiscării, bunurile, evaluate la 13.186 de lei.

Pe aceeaşi temă:

Româncă din Strasbourg: „Când i-am avertizat despre coronavirus, românii din ţară mi-au răspuns că Dumnezeu e mare“

Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa va putea realiza zilnic 100 de testări COVID-19

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie