Noi focare de pestă porcină africană în judeţul Constanţa. Două localităţi au intrat în carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală Bucureşti (I.D.S.A.) – Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Pestă Porcină Africană a confirmat două noi focare de pestă porcină africană în judeţul Constanţa. Autorităţile au luat măsura sacrificării porcilor bolnavi.

Pesta porcină africană se răspândeşte în continuare în localităţile din Dobrogea. Cu toate eforturile autorităţilor, noi focare de pestă au fost confirmate de Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală Bucureşti (I.D.S.A.) – Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Pestă Porcină Africană, joi, 12 iulie, în gospodării din Vadu şi Cheia.

„Conform procedurilor, D.S.V.S.A. Constanţa a luat următoarele măsuri: punerea sub supraveghere sanitară veterinară oficială a exploataţiilor, au fost impuse restricţii de mişcare, s-a efectuat dezinfecţia exploataţiilor afectate, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.

Pentru a preveni răspândirea bolii, au fost ucişi porcii bolnavi şi cei care au fost în contact cu aceştia şi s-a realizat ecarisarea cadavrelor conform locaţiilor avizate de Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa”, transmite DSVSA (Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor) Constanţa.

Totodată, au fost recoltate probe pentru examene de laborator de la animale bolnave şi găsite moarte (14 capete).

La nivelul judeţului Constanţa a fost activat Centrul Local de Combatere a Bolilor, unde a fost adoptat planul de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea bolii şi adoptarea zonelor de restricţii. S-au dispus restricţii de circulaţie şi s-au instituit filtre rutiere.

Au fost stabilite  zonele de restricţii sanitare veterinare, în jurul gospodăriilor afectate, respectiv două zone de protecţie – localităţile Vadu şi Corbu cu o rază de 3 km fiecare şi două de supraveghere cu rază de câte 10 km  – localităţile Corbu, Săcele, Traian, precum şi Grădina, Casian, Gura Dobrogei, Târguşor, Mireasa, Pantelimon, Pantelimon de Jos.

Este în desfăşurare acţiunea de catagrafiere a tuturor suinelor din zonele de restricţii.

D.S.V.S.A. Constanţa solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar de liberă practică concesionar, alte autorităţi, sau D.S.V.S.A. judeţeană.

Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

„Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic”, se mai arată în comunicat.

Pe aceeaşi temă:

Focar de pestă porcină africană confirmat în judeţul Constanţa

48.000 de porci vor fi sacrificaţi forţat în Tulcea, cu pierderi colosale. „De unde o să iau personal când o să-mi dea voie să continui activitatea prinţii guvernului?“



 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete