Marinarul român împuşcat de somalezi se întoarce acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Virgil Teofil Creţu (36 de ani) va ajunge mâine dimineaţă în România, cu un avion care va ateriza la ora 9.45 pe aeroportul Otopeni. Timonierul a fost sechestrat în apele golfului Aden mai bine de patru luni și a fost împușcat accidental într-o altercație dintre pirații somalezi.

Navigatorul se află în acest moment în drum spre ţară, alături de coordonatorul echipei de salvare, Dorel Onaca. Cei doi vor schimba mai multe avioane, pe ruta Djibouti – Addis Abeba – Instanbul – Bucureşti. „Zborul va dura 24 de ore, iar imediat ce vom ateriza în Bucureşti, Teo va fi transportat la clinică privată“, a declarat Onaca. El spune că are în permanenţă o trusă medicală pentru eventualitatea în care starea de sănătate a marinarului se va înrăutăţi.

Iubita timonierului este în drum spre Galaţi, localitate din care va pleca spre Bucureşti. „Mâine dimineaţă voi fi la aeroport, abia aştept să-l văd pe Teo“, spune Mariana Andrei.

Răscumpărare de 3 milioane de euro

La începutul lunii februarie, nava fost capturată de somalezi şi dusă la 17 mile în larg. Printre membrii echipajului se aflau nepotul şi fratele proprietarului navei, Mustafa Rami. Piraţii somalezi au cerut iniţial o răscumpărare de trei milioane de euro pentru a elibera nava şi echipajul de la bord, însă pentru că vasul mergea la casat şi, în plus, nu avea asigurare, suma stabilită după negocierile cu proprietarul a coborât până la 300.000 de euro. Răscumpărarea nu a fost plătită.

Cargoul libian NV Rim, cu o capacitate de 4.800 de tone, a plecat din Constanţa la data de 18 septembrie 2009. Vasul cu zece membri la bord naviga sub pavilion nord-coreean şi la 2 februarie 2010 se îndrepta spre coasta somaleză a Golfului Aden.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare