Marinar pe nava românească sechestrată lângă Istanbul: „A coborât iadul peste noi!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii echipajului navei Carmen Sylva, vas reţinut în urmă cu zece zile lângă Istanbul, au ajuns la capătul răbdării. La bordul vasului se află 23 de români.

„Cu noi nu discută nimeni nimic, nu ni se spune nimic. Suntem într-o situaţie gravă. Ieri a venit o şalupă care ne-a adus alimente pentru câteva  zile şi câte 20 de litri de apă potabilă pentru fiecare. Unii dintre noi nu au fost plătiţi de trei luni, altor colegi li s-a încheiat contractul şi vor să fie repatriaţi. Avem familii acasă, avem rate la bănci, ne-au încolţit creditorii. A coborât iadul peste noi“, a declarat, pentru „Adevărul de Seară“, unul dintre marinarii de la bord. El a refuzat să îşi decline identitatea de frica consecinţelor.

Mai citeşte şi: Nava Carmen Sylva, reţinută împreună cu echipajul în Istanbul

„Nu mai putem să trăim în incertitudine. Nici măcar nu putem să coborâm de pe vas ca să dăm un telefon acasă, să avem acces la un Internet. Sunt oameni bolnavi la bord care au nevoie de îngrijiri şi ni s-a spus că, dacă vrem o şalupă,  ne costă 43 de dolari“, a mai afirmat el.

Vasul a fost reţinut, la intrarea în strâmtoarea Bosfor, prin decizia unei instanţe din Turcia.  Decizia a fost luată după ce grupul austriac Voestalpine, care a finanţat lucrările de reparaţie ale navei, a cerut reţinerea navei pentru o datorie de 13 milioane de dolari, pe care Petromin nu a achitat-o.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”