Marian Căpăţână a încălcat regula privind arestul la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariana Căpăţână FOTO Adevărul

Marian Căpăţână, judecat alături de Mircea Băsescu în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial, a încălcat regula privind arestul la domiciliu. El a mers la un magazin din zona Poarta 1 de unde a cumpărat un parfum pentru iubita sa.

Marian Căpăţână se află în arest la locuinţa sa Drăgăneşti Olt de aproape o săptămână. Însă, vineri dimineaţă el a fost văzut la un magazin duty free de la Poarta 1, de unde a cumpărat un parfum.

Ulterior, a venit la Tribunalul Constanţa însoţit de o domnişoară.

Poliţia din Constanţa va anunţa instanţa din Olt, care va decide ce decizie se va lua în legătură cu Marian Căpăţână. De altfel, ea a cerut să fie arestat la domiciliu în Bucureşti, acolo unde stă avocatul său. Instanţa a rămas în pronunţare.

Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că fratele preşedintelui va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză. 

Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat lui Marian Căpăţână şi suma de 350.000 de euro, în acelaşi scop.
 

Anchetatorii susţin că din suma totală de 600.000 de euro pe care Florin Anghel i-ar fi dat-o lui Marian Căpăţână, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro. Marian Căpăţână este acuzat că şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la Florin Anghel, pentru că ar fi mijlocit remiterea banilor.

Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată pentru şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă, în timp ce fiica interlopului, Izaura Anghel, şi fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost deferiţi justiţiei pentru şantaj cu circumstanţe agravante.
 

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiţiei pentru şantaj.
 

Tot Tribunalul Constanţa judecă şi acest dosar, în care fratele preşedintelui apare ca parte vătămată şi în care inculpaţi sunt cei cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial - soţia acestuia, Fănica Anghel, cei doi fii şi fiica, Florin, Grinică Ion şi Izaura Anghel şi concubinul acesteia din urmă, Marius Constantin, acuzaţi de şantajarea lui Mircea Băsescu.

Vă mai recomandăm:
 

UPDATE A început procesul lui Mircea Băsescu. Contre între fratele preşedintelui şi Marian Căpăţână

Cadou de ajun. Mircea Băsescu a ajuns acasă. El a fost eliberat din închisoare cu o zi înainte de a împlini 61 de ani

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA