Litoralul, locul perfect pentru acest weekend. Agenda distracţiei de la mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa - Fetele de la Carnavalul Mamaia sunt gata de defilare pe carele alegorice Foto fpeople.ro

Degustări de peşte şi de preparate delicioase, ateliere de gătit, expoziţii de nestemate, concurs de roboţi subacvatici, târg de carte Gaudeamus, modă, defilare de care alegorice, festival istoric şi demonstraţii sportive – pe scurt, agenda de la malul mării.

În weekend-ul în care se serbează Ziua Marinei, litoralul Mării Negre este locul în care ai vrea să fii. Constanţa găzduieşte Festivalul Naţional al Peştelui - PESCIA, cea mai mare manifestare de acest gen, organizată de împătimiţi ai pescuitului.

În zilele 15-17 august, la Pavilionul Expoziţional de la intrarea în Mamaia au loc expoziţii cu vânzare de peşte, produse de peşte, accesorii necesare preparării peştelui, echipamente pentru pescuit, demonstraţii, degustări şi conferinţe pentru public susţinute de specialişti.

Vineri, ora 15, este demonstraţia de gătit susţinută de Marian Cuzdrioreanu (preşedintele Asociaţiei Ro-Fish), specialist în peşte şi fructe de mare. El oferă celor prezenţi deliciosul crap la grătar cu umplutură-surpriză, care este asortat cu un vin alb pe măsură. Ziua continuă cu atelierul de preparat sushi, unde se face de asemenea degustare.

Sâmbăta este savuroasă: la ora 12 este demonstraţie de gătit midii, iar la ora 15 se prepară storceagul, regina ciorbelor pescăreşti. Duminica, la ora 12.30, este demonstraţie de gătit cu degustare scoici în sos de vin. Expoziţiile vor fi deschise vineri şi sâmbăta, între orele 10 şi 20, iar duminică, între orele 10 şi 16. Intrarea este liberă.

Tot la Pavilionul Expoziţional se desfăşoară Mineral Expo Mamaia 2014 (14-17 august). Iubitorii de cristale, bijuterii, pietre semipreţioase vor admira exponate rarisime la cea mai mare expoziţie din România. Va fi expusă o geodă de ametist de peste 400 de kilograme, în culori de la mov închis până la violet lavandă, descoperită în august 2011, în mina Tres Cerros de Santiño din Uruguay. Aici va fi prezentată şi o colecţie unică de şapte acvamarine aduse din Pakistan, care însumează peste 500 de karate. Ambele nestemate sunt preţuite ca talismane de siguranţă. Expoziţia cu vânzare are intrare gratuită şi este deschisă publicului între orele 11 şi 21.

La Constanţa se mai desfăşoară singura competiţie internaţională de roboţi subacvatici de la Marea Neagră, Black Sea ROV International Competition (16-18 august). Concursul din zona Cazino-Vraja Mării este organizat de echipa X-Projects a unor tineri cercetători. De asemenea, în vecinătatea City Park Mall din parcul Tăbăcărie poate fi vizitat Târgul de carte Gaudeamus, în perioada 14 -18 august.

În Mamaia continuă distracţia. Pe scena din Piaţeta Cazino are loc vineri concursul Fashion TV Black Sea Model Awards, la care participă tinere ce visează la cariera de top-model. Sâmbătă seara este o nouă defilare a carelor alegorice. Carnavalul Mamaia 2014 are ca punct culminant al serii parada modei de pe scena Fashion Summer Festival: International Fashion Weekend, unde vor fi prezentate creaţii spectaculoase.

La Eforie este petrecere mare - Euforia Eforiei. Iată spicuiri din programul de weekend organizat de Primăria Eforie: vineri, 15 august, ora 18 - festival istoric, paradă de costume şi demonstraţii de lupte daco-romane (Parcul Teatrului de vară, Eforie Nord); ora 20 - concert urmat de focuri de artificii (Teatrul de Vară, Eforie Nord); sâmbătă, 16 august, ora 16 - concurs demonstrativ atletism, sărituri cu prăjina pe plajă, susţinute de campioni naţionali la juniori şi seniori şi membri ai loturilor naţionale (plaja Eforie Nord); ora 18 - festival istoric, paradă de costume şi demonstraţii de lupte daco-romane (Parcul Teatrului de vară, Eforie Sud), ora 20 - concert urmat de focuri de artificii (Teatrul de Vară, Eforie Sud); sâmbătă şi duminică au loc de la ora 10 spectacole de muzică şi dans pentru copii (plaja Eforie Nord, plaja Eforie Sud).

În Parcul central din Eforie Sud este de vizitat Târgul de antichităţi Antica (Parcul central, Eforie Sud). La Cinema Perla din Eforie Nord au loc proiecţii de film „Dobrogea sub clar de lună“, iar în seara de vineri rulează filmul lui Geo Saizescu „Iubire elenă“, urmat sâmbătă de filmul rusesc „Fiul“. Seara de duminică aparţine tătarilor, care va delecta publicul cu dansuri şi cântece tradiţionale.

Vă mai recomandăm

FOTO VIDEO Programul de Ziua Marinei, detaliat pe ore. Mult-aşteptata festivitate de la Constanţa începe la ora 9. Retragerea cu torţe se face la ora 22

Restricţii de trafic, de Ziua Marinei. Accesul interzis în zona Cazinoului





                                                                                       

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple