La 11 ani de la moartea Mădălinei Manole, prietenii o plâng: „Probabil nici ţie nu ţi-a fost uşor“
0Au trecut 11 ani de la tragica moarte a Mădălinei Manole, dar regretele pentru îndrăgita cântăreaţă care şi-a luat viaţa chiar de ziua ei de naştere sunt vii. Daniel Gheorghe, cel mai înfocat fan al Mădălinei şi prieten apropiat, se gândeşte neîncetat la ea, mai ales în preajma zilei de 14 iulie.
Daniel Gheorghe din Medgidia, fanul Mădălinei Manole care i-a stat cel mai aproape îndrăgitei şi regretatei cântăreţe, îi scrie artistei în fiecare an, în preajma zilei de 14 iulie, când Mădălina s-a născut şi a ales să moară 43 ani mai târziu.
GALERIE FOTO CU MĂDĂLINA MANOLE ŞI DANIEL GHEORGHE
„11 ani în timp…
Scrisoare către MADĂLINA MANOLE…
Îmi pare rău, fată dragă, că nu îţi pot spune totul în faţa ochilor.
Vreau să-ţi mulţumesc pentru tot ce ai adus în viaţa mea o dată cu tine.
De ce trebuie să plâng de fiecare dată când plouă? Atunci când plângi ai cele mai multe idei, pe care vrei să le aşterni pe o foaie de hârtie, ca să nu le uiţi atunci când vrei să i le spui persoanei din cauza căreia plângi.
Dacă ai fi fost aici, te-aş fi întrebat dacă ştii ce ai lăsat în urma ta, te-aş fi rugat să mă atingi şi să-mi spui dacă sunt făcut din piatră, sau fier pentru că totul doare, dacă ştii ce am făcut în toţi aceşti 11 ani de la plecarea ta... Şi ai fi observat că sunt uman. Şi ţi-aş fi spus că nici inima mea nu e făcută din piatră. Cum crezi că mă simt atunci când ştiu că cea care îmi era prietenă… a plecat în 2010?
Şi aş vrea să nu fie aşa, aş vrea să nu fie acesta adevărul, să nu fiu nevoit să accept asta ca pe un adevăr incontestabil. Degeaba îmi trec prin minte toate lucrurile pe care mi le-ai zis, toate întâmplările. Timpul pentru tine are o altă dimensiune...
Şi trebuie să accept că este ireversibil.
Îmi vine acum să uit… de asta nu am cum să-ţi spun toate acestea în faţă, asa cum îţi spuneam adeseori. Ţi le scriu aici, chiar dacă nu îmi poţi răspunde momentan.
Îţi scriu de 11 ani.
Nu mai vreau să plâng, emoţiile mele mă trădează. Vreau să fug acum de ele, ca să nu mai fiu nevoit să mă las copleşit. S-a oprit ploaia şi nu mai plâng. Nu ştiu nici măcar dacă dispariţia ta înseamnă ceva pentru oameni, dar ştiu sigur că prezenţa ta încă vie în sufletul meu îmi provoacă emoţii. Probabil că nici ţie nu ţi-a fost uşor, dar vreau să ştii, înainte să pleci din visul meu, că aş fi făcut orice pentru tine, chiar să vorbesc cu familia ta încă din 2010, m-aş fi luptat cu oricine din povestea noastră numai ca să fim fericiţi, acum e târziu.
Ştiu Mădălina, când orice ai face şi tot nu eşti băgată cu adevărat în seamă, nimic nu mai contează: îmi amintesc că la înmormântarea ta au fost multe persoane cu sentimente adevărate, că ai fost plânsă şi regretată aşa cum nu ai fost niciodată, şi că în acel moment aveai valoarea pe care o merită orice om de pe planeta asta când este în viaţă, mila aceea esenţială care, oricât de căzut ai fi, te împinge să te agăţi de viaţă…
Ştii că oamenii de lângă sicriul tău s-au trezit cu adevărat, că te-au privit şi-ţi spuneau suspinând printre lacrimi să te întorci măcar pentru o clipă... şi să le cânţi...
Azi, la ora la care îţi scriu, nu te mai am. Dar am obosit, fată dragă…
Nu-mi judeca renunţarea. Am aşteptat nopţi la rând să-mi răspunzi, să-ţi văd chipul şi să îţi simt îmbrăţişarea, să îţi aud vocea, dar n-ai venit…
Cu inima strânsă şi cu lacrimi pe care mi le stăpânesc cu greu, îmi iau rămas bun de la tine. Îmi vor lipsi îmbrăţişările tale, zâmbetul de om fericit şi privirea caldă. Îmi vor lipsi mângâierile tale, cuvintele de duh, momentele petrecute în preajma ta!
Îmi vei lipsi tu cu totul.
Poate ne vom reîntâlni la momentul potrivit, iar lucrurile se vor petrece de această dată aşa cum trebuie să se întâmple.
Oricum ar fi, nu plânge, fii fericită!
Rămas bun, draga mea!
Mă doare până la os tot ceea ce îţi scriu, fiecare cuvânt şi fiecare virgulă…
Pentru că şi aceasta e o scrisoare de rămas bun…
De aici de pe pământ, voi trimite «scrisori imaginare» ştiind că «acolo» există cineva care nu va rămâne nepăsător, şi gândul acesta mă va umple de bucurie, de tristeţe, şi cu tăinuită grijă îmi voi ascunde «marea de lacrimi»…
Cu recunoştinţă,
Daniel GHEORGHE
04 iulie 2021“
Sursa Facebook Daniel Gheorghe
Pe aceeaşi temă: