Jandarmul care a salvat o fetiţă alergând cu ea în braţe 3 kilometri a primit Emblema de Onoare a Ministerului de Interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Iancu, jandarmul care a salvat o fetiţă de 3 ani FOTO:Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis”

Fetiţa de trei ani intrase în şoc anafilactic după ce a fost înţepată de o albină. Din cauza precipitaţiilor, ambulanţa nu a putut ajunge la locuinţa copilei.

Evenimentul s-a petrecut anul trecut, în urma acestuia, plutonierul major Nicuşor Iancu, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis”, fiind declarat jandarmul anului 2018.

„A fost cursa vieţii mele. Am alergat cu fetiţa 3 kilometri pe jos până la ambulanţă. Înainte de a fi jandarm, sunt părinte şi în permanenţă m-am gândit la fata mea. Aş fi făcut orice pentru ca micuţa înţepată de albine să nu-mi moară în braţe” a declarat la vremea respectivă plutonier major Nicuşor Iancu.

În 29 iulie 2018, acesta se afla în misiune de supraveghere a frontierei de stat, alături de un coleg de la Garda de Coastă. În jurul orei 20.00, au fost alertaţi cu privire la faptul că într-o zonă izolată de pe raza localităţii Dumbrăveni, judeţul Constanţa, un copil de trei ani a fost înţepat de albine şi a intrat în şoc anafilactic.

Cum drumul de acces era impracticabil din cauza ploilor abundente, iar ambulanţa nu putea ajunge până la fetiţă, cei doi subofiţeri au luat decizia de a o transporta pe braţe trei  kilometri, până la maşină. Copila a ajuns astfel, în timp util la spital unde a primit îngrijirile de specialitate necesare.

Marţi, 16 iulie 2019, s-a sărbătorit pentru al doilea an consecutiv Ziua Ministerului Afacerilor Interne printr-o festivitate menită să pună în valoare şi să recompenseze faptele de eroism ale poliţiştilor, pompierilor, jandarmilor, poliţiştilor de frontieră şi piloţilor salvatori.

Peste 40 de agenţi de poliţie/ subofiţeri şi ofiţeri din cadrul Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Române, Jandarmeriei Române, Inspectoratului General al Aviaţiei şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au primit Emblema de onoare a ministerului. Printre cei nominalizaţi s-a aflat şi jandarmul constănţean Nicuşor Iancu.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Mobilizare masivă a forţelor de ordine pentru protestul pe tema legilor Justiţiei. Maşini de intervenţie MAI, trimise din teritoriu la Bucureşti

Meciul Viitorul Constanţa-Dinamo s-a lăsat cu sancţiuni pentru suporteri





"


 

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente