Jandarmii donează sânge pentru victimele accidentelor rutiere. Vrei să fii donator?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Adevărul/Jandarmii donează sânge periodic

Campania Jandarmeriei Române „Întinde o mână! Salvează o viaţă! Donează sânge!“ se va derula în perioada 1-15 noimebrie. Peste 160 de jandarmi din Constanţa vor dona sânge pentru completarea rezervelor, sau pentru ajutorarea victimelor unor accidente.

Jandarmii Inspectoratului Judeţean, ai Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis“ Constanţa şi ai Unităţii Speciale de Pază şi Protecţie Instituţională Cernavodă vor dona sânge fie la Centrul de Transfuzii din Constanţa, fie la centrele organizate la Medgidia şi Cernavodă. Şi anul trecut 150 de militari ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost implicaţi în astfel de acţiuni umanitare, astfel încât, la nivelul instituţiei, un jandarm din cinci este donator de sânge.

La acţiunea din acest an, jandarmilor li se vor mai alătura directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, Elena Frâncu şi preşedintele Aikido Club Constanţa, sensei Ion State, împreună cu 15 practicanţi ai acestei arte marţiale.

Numai sâmbătă, 5 noiembrie la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa sunt aşteptaţi peste 80 de donatori jandarmi, împreună cu partenerii din cadrul

„Este mereu este nevoie de sânge. Uneori este nevoie urgentă de anumite grupe, iar alteori, pentru efectuarea unor transfuzii, avem nevoie de rezerve, din toate grupele. De aceea, Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa aşteaptă şi alţi donatori, iar ajutorul mass-media este, de asemenea, binevenit“, a declarat directorul centrului, dr. Alina Dobrotă.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă