Înot în mare, ciclism, alergare. Cel mai mare concurs de triatlon din Est şi Balcani are loc la Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mamaia devine staţiunea triatlonului românesc, unde se va desfăşura sâmbătă, 10 septembrie, cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est şi Balcani - TriChallenge Mamaia 2016.

Bulevardul Mamaia (din Năvodari până la Aqua Magic), parcarea de la Rex, promenada şi plaja, toate vor fi însufleţite de peste 1500 de participanţi, profesionişti şi amatori din ţară şi de peste hotare, din peste 10 ţări, care vor înota, vor pedala şi vor alerga.

„Evenimentul, ajuns la a VIII-a ediţie, reprezintă şi o metodă inedită de promovare a litoralului românesc, Mamaia fiind deja consacrată pe harta internaţională a competiţiilor sportive importante“, consideră organizatorii de la Asociaţia Smart Atletic, care au sprijinul Federaţiei Române de Triatlon şi susţinerea Primăriei Constanţa..

Manifestarea este un festival sportiv cu trei componente: competiţia dedicată amatorilor şi sportivilor profesionişti la Super Ligă, TriKids - aquatlon şi duatlon pentru copii, Crosul de seară - Beach Run.

Probele individuale şi de echipă

Ziua de vineri este dedicată sesiunii de predare a kiturilor de start şi şedinţei tehnice, iar ziua de sâmbătă este rezervată amatorilor care vor avea ocazia să participe la proba care li se potriveşte cel mai bine, atât la întrecerile individuale, cât şi în cadrul celor de ştafetă, dar şi competiţiei pentru copii şi alergătorilor la crosul Beach Run.

Se vor alcătui clasamente pe categorii de vârstă, dar va exista şi o categorie specială, dedicată celor care iau startul pentru prima oară la un concurs de triatlon. Este deja o tradiţie ca TriChallenge Mamaia să încheie seria competiţiilor de triatlon de şosea din cadrul circuitului Federaţiei Române de Triatlon (Romanian Triathlon Series), iar evenimentul de la Mamaia este Grand Final.

Probele de alergare şi ciclism se desfăşoară pe şosea, în condiţii de siguranţă, pe o suprafaţă plată sută la sută, iar înotul se va desfăşura în mare.

Participanţi la TriChallenge Mamaia 2016 sunt: Ciprian Bălănescu - multiplu campion naţional la triatlon şi duatlon, Antoanela Manac - multiplă campioană naţională la triatlon şi duatlon, Adrian Nanulescu - fost preşedinte al Federaţiei Române de Triatlon şi sportiv amator etc.

TriChallenge Mamaia 2016, incluzând toate cele trei componente sportive: competiţia pentru amatori şi profesionişti, crosul Beach Run şi competiţia dedicată copiilor – TriKids Challenge, are un fond total de premiere de aprox 30.000 RON, jumătate din acesta fiind alocat premiilor în bani, pentru categoriile open.

Programul TriChallenge Mamaia 2016

Sâmbătă, 10 septembrie

Probe individuale

9:00: start proba supersprint: 400 m înot + 10 km ciclism + 2,5 km alergare

9:20: start proba sprint: 750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare

11:00: start proba olimpică: 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare

Probe de echipă

9:45: start ştafeta sprint – 750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare

10:15: start ştafeta olimpică – 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare

TriKids Challenge - aquatlon şi duatlon pentru copii

Festivalul TriChallenge Mamaia continuă după-amiază cu TriKids, competiţie ce curprinde două probe: aquatlon şi duatlon şi este dedicat tuturor copiilor care iubesc înotul, mersul pe bicicletă şi alergarea. Copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani vor avea ocazia să se întreacă începând cu ora 15:30 la aquatlon şi de la 16:15 la duatlon.

Crosul de seară Beach Run

Tot sâmbătă, promenada şi plaja din Mamaia se vor transforma în piste de alergare pentru iubitorii de mişcare. Pentru al doilea an consecutiv, în cadrul TriChallenge Mamaia, va avea loc un cros pe distanţa de 4 kilometri, cu start de la ora 17:30. Acesta va închide practic seria întrecerilor sportive şi va deschide festivitatea de premiere.

Evenimentul TriChallenge Mamaia 2016 se va încheia cu festivitatea de premiere, aceasta fiind programată pentru ora 18.15.

Pe aceeaşi temă:

Weekend la mare: Regata Marilor Veliere, teatru independent, concurs de triatlon la Mamaia, primul festival al sporturilor litorale la Techirghiol

Regata Marilor Veliere, vânt în pânzele corăbiei de la Marea Neagră

Techirghiolul găzduieşte primul Festival Naţional al Sporturilor Nautice şi pe Plajă


 

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate