Gigi Becali, eliberat condiţionat. Magistraţii constănţeni l-au lăsat pe latifundiar să plece acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali, eliberat condiţionat FOTO Mediafax

Patronul FC Steaua, Gigi Becali, a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Poarta Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare, ca urmare a deciziei definitive luate, vineri, de Tribunalul Constanţa, care a respins contestaţia procurorilor DNA.

Gigi Becali a părăsit, vineri, Penitenciarul Poarta Albă după ce a fost eliberat condiţionat de Tribunalul Constanţa. El a spus jurnaliştilor că doreşte să iasă din viaţa publică, nu mai vrea celebritate şi că vrea să se împace cu toţi oamenii pe care i-a supărat.

„Vreau să mă împac cu oamenii pe care i-am supărat jurnalişti, oameni politici, judecători, procurori. Nu vreau răul niciunui om, nu pot dori răul nimănui. Eu la rugăciuni mă rog şi pentru duşmanii mei. Sunt multe persoane care mi-au făcut rău şi cărora le cer iertare", a spus Gigi Becali. 

„Nu mă mai interesează viaţa publică. Eu nu pot să-mi ajut fetele mele pentru că le filmaţi voi . Dacă ştiam aşa ceva nu-mi trebuia celebritate în viaţa mea. Eu vreau mântuirea. Am 57 de ani, mai trăiesc 20 de ani ce câştig dacă stau în viaţa publică ? Nici nu mai am puterea să fac asta pentru că e greu. Vreau să fiu înconjurat de oameni duhovniceşti”, a transmis Becali. 

Tribunalul Constanţa a respins contestaţia procurorilor DNA la decizia Judecătoriei Medgidia potrivit căreia Gigi Becali putea fi eliberat condiţionat. Astfel, după executarea unei treimi din pedeapsa de trei ani şi şase luni, Gigi Becali a fost eliberat condiţionat. Decizia Tribunalului Constanţa este definitivă.

Tribunalul Constanţa a judecat contestaţia DNA la decizia Judecătoriei Medgidia, care a decis. la începutul lunii martie. eliberarea condiţionată a lui George Becali. La termenul din 31 martie, Gigi Becali a motivat că puşcăria a fost cea care l-a schimbat. El a recunoscut în faţa judecătoarei că cea mai folositoare perioadă din viaţa lui a fost cea de detenţie, deoarece în închisoare a început să citească şi a scris cărţi.

„Eu nu am scris cărţi de 20 de pagini, aşa cum fac unii, doar de dragul de a scădea din pedeapsă. În închisoare am început să citesc cărţi, cred că am citit zeci de cărţi. Când eram în libertate, nu citeam pentru că nu îmi plăcea”, a spus Becali.

Înainte de pronunţarea magistraţilor, Gigi Becali a spus că este emoţionat chiar mai mult decât atunci când a fost condamnat şi că speră într-o soluţie favorabilă a instanţei. Patronul Stelei se consideră discriminat, deoarece, din toate cazurile de eliberare condiţionată admise de Judecătoria Medgidia din ziua când s-a judecat şi dosarul său, nu a fost depusă contestaţie decât în cazul lui.

Judecătoria Medgidia a judecat pe 6 martie cererea lui Gigi Becali de eliberare condiţionată. Instanţa a decis să admită solicitarea, dar decizia nu a fost definitivă. Judecătoria Medgidia a prezentat motivele care au dus la eliberarea condiţionată a lui Gigi Becali. Instanţa a apreciat că a avut în vedere un criteriu obiectiv, executarea unei fracţii din pedeapsă şi un criteriu subiectiv, comportamentul lui Becali în timpul executării pedepsei, dar şi antecedentele sale penale.

„Comportamentul condamnatului pe timpul executării pedepsei a fost bun, fiind folosit la muncă, a elaborat trei lucrări pe care le-a publicat, nu a generat probleme de natură conflictuală cu ceilalţi deţinuţi şi nici cu cadrele unităţii. Pentru acest comportament a fost recompensat de 11 ori şi a beneficiat de două învoiri din penitenciar. Nu a fost cazul vreunui refuz de participare la activităţi şi programe. Cele trei sancţiuni disciplinare aplicate i-au fost anulate de către instanţă prin hotărâri definitive, ceea ce face să nu aibă nicio sancţiune disciplinară”, se arată în motivarea Judecătoriei Medgidia.

Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a mai primit o condamnare de trei ani cu suspendare în cazul sechestrării celor care i-au furat maşina. Ulterior a primit un spor de pedeapsă de şase luni pentru dosarul Valiza.

Mai citiţi şi:

UPDATE Pronunţarea pentru eliberarea lui Becali a fost amânată pentru data de 3 aprilie

Gigi Becali află pe 31 martie dacă va fi eliberat condiţionat
 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!