Gest fără precedent. Doi preoţi caterisiţi cer public iertare pentru a fi reprimiţi în Biserică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi foşti preoţi din Arhiepiscopia Tomisului vor cere public iertare pentru faptele lor, în speranţa că vor fi reprimiţi în Biserică. Cei doi fuseseră caterisiţi pentru încălcarea conduitei clericale.

Gestul celor doi preoţi caterisiţi, Costică Antoche şi Ciprian Nicu Guriţă, va fi făcut în cadrul unei conferinţe de presă pe care Arhiepiscopia Tomisului o organizează vineri, 30 iunie, la ora 14, la sediul său. „Este o conferinţă de presă în premieră“, au anunţat teologii.

Subiectul acesteia este căinţa publică a foştilor preoţi Costică Antoche şi Ciprian Nicu Guriţă, care au slujit în Arhiepiscopia Tomisului şi au fost caterisiţi pentru diverse încălcări ale regulamentelor bisericeşti.

„În cadrul conferinţei, respectivii îşi vor cere public iertare pentru faptele ce au dus la caterisirea lor, demers ce este parte a unei proceduri mai ample, cea de a obţine iertare de sancţiunea caterisirii din partea Sfântului Sinod al BOR. Procedura de iertare a unui cleric sancţionat cu caterisirea este prevăzută în cadrul Regulamentului Autorităţilor Canonice Disciplinare şi ale Instanţelor de Judecată ale BOR, articolele 173-176“, arată Arhiepiscopia Tomisului.

În rezumat, Regulamentul prevede că un cleric caterisit are dreptul de a depune o cerere de iertare, care este adresată atât chiriarhului locului, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, cât şi Patriarhului României, PF Părinte Daniel. Cererea este analizată în cadrul unei şedinţe a Sfântului Sinod, iar decizia privind iertarea de sancţiunea caterisirii este definitivă şi nu poate fi contestată. 

Cine sunt caterisiţii care se căiesc

Costică Antoche a fost preot la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Petru şi Pavel, apoi la Parohia Sfântul Ştefan (de la Gară) din Constanţa.

Prima judecare în Consistoriul Eparhial a fost în anul 2006 pentru următoarele capete de acuzare:

- Căderea şi persistenţa în păcatul desfrâului

- Hotărârea definitivă de a divorţa

- Faptul de a se cununa a doua oară, cu o altă femeie în anul 2000, în timp ce asupra căsniciei sale nici măcar nu s-a intentat divorţul.

- Tăinuirea propriei situaţii şi a demnităţii preoţiei sale în faţa ierarhului, deoarece, în timp ce se afla în situaţie de desfrâu, concomitent cununat de două ori, Centrul Eparhial l-a promovat în funcţia de Inspector de Specialitate, încredinţându-i cinstea de a conduce activitatea de pelerinaj în Eparhie, concomitent cu acordarea distincţiei bisericeşti de iconom stavrofor.

- Săvârşirea Ierurgiilor şi chiar a Sf. Taine a Cununiei în timp ce era deja oprit în totalitate de la oficierea celor sfinte.

- Neascultarea de autorităţi, prin faptul că timp îndelungat a fost sfătuit să-şi reconsidere situaţia propriei familii pentru a nu se ajunge la divorţ. A fost sfătuit de către mai mulţi colegi preoţi şi chiar de însuşi IPS Arhiepiscop Teodosie să opteze pentru alte modalităţi de a proceda încât să-şi menţină demnitatea de preot cu deplinătatea slujirii preoţeşti.

A doua judecare în Consistoriu a fost în anul 2014 pentru următoarele capete de acuzare:

- Nesupunere şi neascultare de autoritatea bisericească-Arhiepiscopia Tomisului, prin faptul că, fiind oprit de la săvârşirea celor sfinte (Sf. Taine şi Ierurgii), a slujit Sf. Liturghie cu preoţi caterisiţi

- Schisma

- Apostaziaprin slujire cu caterisiţi.

În prezent este afiliat la „Mitropolia Autonomă după Vechiul calendar – Episcop Gherasim“,  structură religioasă nerecunoscută de BOR şi de Statul român.

Ciprian Nicu Guriţă

Fost preot la Parohia Eforie Nord II

Ciprian Nicu Guriţă a fost preot la Parohia Eforie Nord II şi a fost judecat la data de 29 iulie 2011 pentru neascultarea şi nesupunerea faţă de organele bisericeşti superioare (Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei şi Permanenţa Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului), în legătură cu refuzul de a accepta pedeapsa Consistoriului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, respectiv transferul disciplinar la parohia Ţibrinu, pe care Arhiepiscopia Tomisului nu a putut astfel să o pună în aplicare. În prezent este afiliat la „Mitropolia Autonomă după Vechiul calendar – Episcop Gherasim“, structură religioasă nerecunoscută de BOR şi de Statul român. 

Pe aceeaşi temă: 

Arhiepiscopul Tomisului, jefuit în toiul nopţii. Un hoţ a intrat în reşedinţa ierarhului şi a furat un obiect de preţ

Arest preventiv pentru bărbatul din Vrancea care l-a jefuit pe Arhiepiscopul Teodosie

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani