Fregata „Regele Ferdinand“ participă la exerciţii militare în Marea Mediterană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fregata „Regele Ferdinand”                                                       FOTO Arhiva Adevărul

Exerciţiile militare „Mavi Balina”, organizate de Turcia, se vor desfăşura în perioada 27 septembrie - 4 octombrie în Marea Mediterană.

Fregata „Regele Ferdinand”, un elicopter Puma Naval şi o grupă de militari ai Divizionului 164 Forţe Navale pentru Operaţii Speciale vor participa în perioada 27 septembrie - 4 octombrie la exerciţiul militar „Mavi Balina”, în Marea Mediterană.

„Pentru consolidarea cooperării şi creşterii interoperabilităţii cu structurile NATO în domeniul luptei antisubmarin, nava va participa la Exerciţiul multinaţional de luptă antisubmarin „Mavi Balina”, organizat de Turcia, în apele internaţionale ale Mării Mediterane de Est. La acest exerciţiu vor lua parte zeci de nave şi aeronave militare, submarine şi detaşamente de Forţe pentru Operaţii Speciale din Azerbaidjan, Grecia, Olanda, Pakistan, România, Spania, SUA şi Turcia (ţară organizatoare), urmând a fi puse în aplicare proceduri standard de operare pentru asigurarea securităţii maritime regionale şi combaterea ameninţărilor subacvatice”, transmit Forţele Navale Române.

Fregata „Regele Ferdinand” va participa şi la o a doua misiune militară, planificată în perioada 5 - 24 octombrie, care vizează participarea la Operaţia maritimă NATO „Sea Guardian” din Marea Mediterană. În timpul participării la această operaţie, fregata se va afla sub comanda operaţională naţională a Comandamentului Forţelor Întrunite, iar controlul operaţional va fi exercitat de către Comandamentul Maritim Aliat (MARCOM) al NATO.  

La summitul NATO din Ţara Galilor, din septembrie 2014, şefii de stat şi de guverne au aprobat crearea operaţiei maritime „Sea Guardian”, operaţie de tip securitate maritimă în Marea Mediterană, ca parte a Strategiei Maritime a Alianţei. Participarea Forţelor Navale Române la această operaţie maritimă asigură îndeplinirea obligaţiilor asumate de ţara noastră privind contribuţia la asigurarea securităţii maritime a Alianţei.

Participarea pentru al doilea an consecutiv la Operaţia maritimă „Sea Guardian” reprezintă cea mai importantă misiune a Forţelor Navale Române în Teatrele de Operaţii, în anul de instrucţie 2018, şi demonstrează faptul că Marina Militară Română este capabilă să îndeplinească misiuni la standarde NATO.

Fregata „Regele Ferdinand” este comandată de comandorul Marian Ioan şi are la bord 240 de militari. Nava a plecat luni, 24 septembrie, din portul militar Constanţa şi îşi va încheia misiunile la sfârşitul lunii octombrie.

Pe aceeaşi temă:


 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi