FOTO Remus Cernea, faţă cu reacţiunea. Parlamentarul abia şi-a putut ţine conferinţa de presă de la Constanţa din cauza protestatarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Cernea, bruiat de fostul lider local Sorin Belu FOTO Adevărul Constanţa

Deputatul abia a putut să îşi ţină conferinţa de presă convocată vineri, 12 aprilie, la ora 13. Cabinetul său parlamentar a fost asediat întâi de un protestatar exclus din partid, apoi de un grup de bătrâni aduşi cu chiu - cu vai de la azil, conduşi de preotul lor.

Pentru că n-a fost de acord cu ideile şefului politic, liderul local Sorin Belu a fost îndepărtat din Partidul Verde. El a profitat de conferinţa de presă pentru a pătrunde nestingherit în sediul în care funcţionează cabinetul parlamentar al lui Remus Cernea.

Belu a ţinut să-şi recupereze toate însemnele de partid procurate de el „cu factură“. El a dat jos de pe pereţi micul tricolor, steagul partidului, afişele şi tricoul de membru al partidului, apoi a luat şi steguleţul de pe biroul parlamentarului. La plecare, fostul lider de filială a scos din locaş un geam pe care era lipit un autocolant al Partidului Verde.

La început enervat de acţiunile lui Belu, Cernea l-a lăsat să-şi facă numărul, spunând că atitudinea acestuia este „moralmente atât de jos încât nici nu merită să ai vreo reacţie“. Deputatul a precizat că nu va depune vreo plângere la adresa lui Belu.

După show-ul protestatarului, a urmat alt moment care a perturbat conferinţa de presă. Un autobuz RATC a adus la uşa lui Cernea un grup de bătrâni, femei şi bărbaţi, în frunte cu preotul lor, dar şi alţi susţinători mai tineri.

Bătrâneii erau de la Căminul pentru persoane vârstnice, finanţat de municipalitate. Ei au venit să îi ceară socoteală deputatului care a iniţiat proiectul de lege privind finanţarea Bisericii din alte surse decât de la bugetul de stat. „Noi cum ne vom descurca dacă Statul nu mai finanţează Biserica, oamenii sunt sărmani, cum pot ei să ajute Biserica?“, a întrebat preotul misionar Gheorghe Chircalan.

Parlamentarul i-a poftit în cabinetul său şi a început să le explice ideea sa care – spune el – n-a fost bine înţeleasă. „Eu propun ca banii oamenilor, ai contribuabililor, să ajungă direct la Biserică, fără să mai treacă prin Parlament. De ce să depindeţi de votul politic? Parlamentul a aprobat în 2009 finanţarea a 2.313 biserici, iar în 2013 n-a mai aprobat niciuna“, a zis deputatul.

În faţa siguranţei lui Cernea, câteva bătrânele s-au declarat convinse: „Are şi el dreptate“. Preotul n-a dat înapoi: „Noi vrem să ne convingem că legea va fi dreaptă. Vrem să vă rugăm să vă consultaţi întâi cu reprezentanţii Bisericii şi vrem, dacă tot depuneţi legea, să ţineţi cont şi de situaţiile în care oamenii nevoiaşi nu pot susţine Biserica. Noi ce facem atunci? N-o să mai avem biserica?“

Remus Cernea i-a asigurat că în cazuri speciale cum sunt locaşurile de cult construite de Biserică în folosul comunităţii – pe lângă spitale sau cămine de bătrâni – Statul să acorde sprijin dând un teren gratuit în folosinţă pentru 100 ani. Statul ar mai putea interveni în renovarea locaşurilor care sunt monumente istorice.

„Mă voi consulta cu toată lumea, va exista o dezbatere publică, asta cu siguranţă“, a liniştit Cernea spiritele. Oamenii au plecat fără să mai protesteze.

Deputatul de Constanţa a declarat vineri, 12 aprilie, la conferinţa de presă susţinută la cabinetul său parlamentar, că va iniţia un proiect de lege pentru recunoaşterea parteneriatelor civile, atât heterosexuale, cât şi homosexuale.

Ştirea a provocat o reacţie neaşteptat de dură din sânul comunităţii gay. Vedeta TV Mircea Solcanu, care şi-a declarat public orientarea sexuală, consideră că iniţiativa lui Cernea face mai mult rău homosexualilor.

Organizaţia PSD Constanţa s-a declarat împotriva proiectului de lege iniţiat de Remus Cernea. Acesta ceruse tăierea finanţării, de la bugetul de stat, a cheltuielilor destinate cultelor religioase. Cernea a propus o altă formă de finanţare, prin virarea directă a unui procent din impozitul pe venitul contribuabililor.

Radu Mazăre, liderul USL Constanţa, a transmis că aşteaptă scuze publice de la Cernea faţă de oameni pentru acest proiect, l-a făcut „tâmpit“ şi a promis că-i „rupe picioarele“ dacă îl prinde prin Constanţa. „E o reacţie exagerată“, a declarat Cernea.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate