FOTO De 1 Mai, litoralul a făcut repetiţie pentru sezonul estival

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turiştii au avut parte de zile frumoase în minivacanţa de 1 Mai FOTO M.I.

Hotelierii din Mamaia spun că a fost cel mai reuşit 1 Mai din ultimii ani Turiştii care au ales să se distreze la mare au avut parte de zile superbe: au făcut plajă, s-au plimbat, iar noaptea s-au mutat în cluburi.

Mamaia a fost cea mai aglomerată staţiune, în ciuda faptului că „perla litoralului românesc“ a fost în şantier.

Hotelurile au fost pline, parcările la fel. „Turiştii au venit în Mamaia să vadă marea şi nu construcţiile“, a spus Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării.

Din toate obiectivele începute a fost gata doar pasarela pietonală sub formă de iaht.
Toate unităţile de cazare din Mamaia au fost pline. Şi cluburile din staţiune au fost pline până la refuz. „A fost omor. Am avut mai mulţi tineri ca anul trecut“, a spus managerul Clubul Ego din nordul staţiunii Mamaia.  

Şi mai fericiţi au fost turiştii. „Nu ştim dacă ne luăm cazare. Am venit să ne bucurăm de mare“, a spus Marius din Bucureşti.



Mangalia se retrage din Asociaţia de promovare a turismului


Anul acesta, pentru prima dată, s-au organizat evenimente simultan în patru staţiuni litorale: Năvodari, Mamaia, Costineşti şi Eforie. Tot pentru prima dată, startul sezonului estival s-a dat şi în Delta Dunării, cu o serie de eevenimente şi spectacole care au avut loc pe plaja din Sulina.

Din păcate, sudul litoralului a fost mai mult pustiu. „Primăria Mangalia a anunţat Asociaţia Litoral – Delta Dunării că se retrage din asociaţie, preferând să se promoveze singuri. „Cred că acesta este un minus al acestei minivacanţe“, a spus Martin.

Locul Mangaliei a fost luat de Costineşti, care, pentru prima dată, a ales să facă parte din caravana litoralului românesc.

Din primele estimări, în minivacanţa de 1 Mai au venit la Mamaia aproape 25.000 de turişti, iar pe tot litoralul numărul lor a ajuns la 40.000.

Vă mai recomandăm:

Începe „Litoralul pentru toţi“, vacanţă la preţuri relaxate

VIDEO FOTO Clipul oficial de prezentare al staţiunii Mamaia a fost lansat în versiunea completă

Minivacanţa de 1 Mai, la final. Lungul drum spre casă

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente