FOTO Constănţenii care au învins tristeţea unui sistem. Reţeta unui chef de pomină în anii comunismului
0Localurile se închideau la ora 22, în protestele mesenilor. Adunări publice extinse nu erau decât cele de sărbătoare comunistă, excepţie făcând la Constanţa tradiţionala Zi a Marinei (15 august) şi serbările Cenaclului Flacăra. Curentul electric era plin de pene, iar programul la televizor limitat la două ore invita la somn. Şi totuşi…
Lumea găsea destule motive şi locuri de distracţie. Dacă posibilităţile se tot restrângeau, românii îşi făceau din propriile case cele mai ingenioase „localuri“.
Dacă nu deranjai prea tare vecinii şi dacă nu stătea alături vreun turnător care să cheme Poliţia, petrecerile de acasă erau cele mai reuşite. Cu vecini, cu prieteni, cu neamuri sau colegi de serviciu, se încingea un chef de zile mari în micul apartament de bloc.
Cine stătea la casă era avantajat. Tavanul acestora era mult mai înalt decât cel de la bloc, atfel încât când „chindia“ (sau „bairamul“, regionalismele dobrogene ale petrecerii) era la apogeu, petrecăreţii se urcau unul pe umerii celuilalt dansând la înălţime ca spectatorii entuziaşti la marile concerte.
Muzica era furnizată de pickup-uri, magnetofoane (mag - prescurtat) sau casetofoane (cas). Când a apărut video-ul în casele românilor, la mijlocul anilor `80, a fost o revoluţie.
Majoratele sau petrecerile au început din acel moment să fie organizate „multimedia“, pe imaginile sonore înregistrate din Occident, de la topurile şi emisiunile muzicale. Dar pentru cei trecuţi de nebunia disco, chefurile puteau fi organizate foarte bine pe muzica dansantă românească.
„Cea mai tare distracţie din viaţa mea a fost trasă în copilărie acasă, la ai mei. Într-o seară de Crăciun, la ora 10 seara, priveam ecranul gol al televizorului, după telejurnalul şi filmul de epocă. Ziua fusese frumoasă, cu colinde şi brad, dar seara am fi vrut să simţim atmosfera aceea caldă, de care să se bucure toţi românii. Însă comuniştii nu voiau să trateze acea zi ca fiind specială, aşa că ne-am considerat norocoşi pentru că nu ni se întrerupe lumina, ca de obicei.
Mâncare făcuserăm din nimic. Bunica pregătise în casă bunătăţurile: cozonac, plăcintă, prăjiturele, nişte icre că se procurau mai uşor, salată boeuf că legume erau din belşug pe atunci. Ca să avem friptură şi cârnaţi, stătusem din timp la coadă, la măcelărie, toată familia şi păstrasem cu străşnicie carnea pentru Crăciun. Iar o rudă ne adusese vin de butuc, făcut la ţară, în Dobrogea. Încropiserăm o masă îndestulată, dar lipsea ceva – sentimentul că suntem liberi să ne bucurăm.
Ca să nu ne lăsăm învinşi de tot, ne-am hotărât să facem ceva, să ieşim din starea aceea. Ne-am chemat nişte vecini, prieteni foarte buni, la noi. Aveam un pickup vechi, cu discuri de vinil. Ce aveam noi, cu ce au adus şi ei… Muzică românească din belşug. Dan Spătaru, că era de-al nostru din Medgidia, Gheorghe Gheorghiu, Mirabela Dauer, Corina Chiriac, Loredana Groza, Gabriel Dorobanţu, Phoenix, Zavaidoc, Cristian Vasile, Jean Moscopol.
Apoi mai aveam discuri cu muzică populară: aromânul Cristian Ionescu, taraf de lăutari, muzică grecească etc. Aveam desigur şi muzică străină, luată pe sub mână: Boney M, Abba, Demis Roussos, Nana Mouskouri.
…Doamne, ce a ieşit! O chindie cu strigături! Am dansat până dimineaţa, cu acul pickup-ului «pe repeat», pe melodiile vremii: «Drumurile noastre toate», «Dacă dragoste nu e, nimic nu e», «Hai, vino iar în gara noastră mică» şi alte şlagăre la mare modă atunci. Apoi am trecut pe populară. Am dănţuit, am făcut hore, am chiuit şi ne-am distrat la maximum de o să ţin minte toată viaţa.
Am fost fericiţi atunci, noi singuri, în ciuda tuturor privaţiunilor. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că poţi ieşi învingător, oricât de sărac şi de oprimat ai fi. Fuseserăm liberi în spirit, ne făcuserăm singuri petrecerea, nu aşteptaserăm să vină altcineva ca să ne distreze.
Sentimentul acela lipseşte deseori în ziua de azi. Ne plângem de plictiseală, deşi avem toate motivele să ne facem singuri ocaziile frumoase. Trebuie să plece din interior totul“, relatează Andreea, unul dintre participanţii la un chef de pomină, făcut într-o casă de constănţeni, în perioada cea mai neagră a României.