Expoziţie cu vânzare, în beneficiul femeilor abuzate. „Arta poate ajuta victimele care sunt lovite şi exploatate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia de artă va fi deschisă timp de două zile, iar banii strânşi din vânzarea operelor se vor îndrepta către proiectul „Intervenţie Rapidă Grad Zero”.

Asociaţia Şoapta Florilor şi comunitatea online „A Different Type of Art” organizează luni şi marţi (2-3 septembrie) expoziţia ART for the Sake of Woman, la Hotel Vega din Mamaia. Evenimentul este destinat sprijinirii femeilor abuzare din România. 

Expoziţia de artă cu vânzare face parte dintr-o serie de evenimente caritabile organizate sub brandul ART for the Sake of Woman, concept care permite artiştilor din ţară şi străinătate să se implice în mod activ, prin arta şi viziunea lor, în lupta împotriva violenţei domestice şi a traficului de persoane.

În cadrul ART for the Sake of Woman se desfăşoară în prezent şi o campanie online de strângere de fonduri pentru cauza Asociaţiei „Şoapta Florilor”, pe pagina de facebook a acesteia şi a partenerului de proiect – A Different Type of Art, o comunitate online care numără peste 3 milioane de membri, iubitori de artă şi artişti. Cei care doresc să susţină cauza pot face donaţii online sau pot cumpăra direct obiectele de artă donate de artişti din România şi din alte ţări.

„S-au alăturat campaniei, până în momentul de faţă, 33 de artişti români, din Marea Britanie, Germania, Bosnia, Israel, Statele Unite ale Americii şi încă ne mai conteactează artişti, chiar şi de pe alte continente, dornici să ofere un tablou, desen, o bijuterie, o lucrare de arta plastica, câteva fotografii, piese de design vestimentar, lucrari handmade, păpuşele, pentru a ajuta femeile abuzate să iasă din iadul în care trăiesc şi să ia viaţa de la zero”, a declarat Ionuţ Alexandru Roşu, proprietarul paginii A Different Type of Art.

Au donat lucrări de artă chiar la prima strigare a organizatorilor, artiştii: Ellectra din Marea Britanie şi Florin Liviu, Marko Barisic din Bosnia, Marijana Loncar Desancic din Bosnia, Noa Tam din Israel, Livia Radu din Statele Unite ale Americii, Cristina Dan din Danemarca, Sara Travici din Germania şi minunaţii artişti din România, Trick Patrick, Viviana Aftenie, Maria Teodorescu, Ovidiu Felipov , Cristina Mazărean, Mădălina Jiji, Sinziana Romanescu, Aurel Constantin Păduraru, Nazarie Anca, Cristian Hancu, Răzvan Dumitru, Alexandru Serbănescu, Lelia Rus Pîrvan, Teona Sîrbu, Antonio Bagio, Vero Dia, Mihai Flueraru, Andrei Doru, Cristian Ogredof,  Gabriela Licu, Urkon Elemer, Raina Stefanov  şi Bunica Atnat.

„Femeile au fost mereu inspiraţie pentru artişti, furmuseţea lor a fost preamărită şi cântată milenii, prin opere nepieritoare. Acum, arta poate ajuta prin fumuseţea şi mesajul său, femeile care sunt lovite şi exploatate, la risc să-şi piardă viaţa, să beneficieze de o nouă şansă în viaţă”, mai spun organizatorii expoziţiei.

Campania ART for the Sake of Woman va continua în mediul online şi vor fi organizate evenimente artistice în sprijinul cauzei, la Bucureşti, în viitorul apropiat. 

„Campania ART for the Sake of Woman urmăreşte să finanţeze proiectul Intervenţie Rapidă Grad Zero, care oferă servicii sociale femeilor abuzate, victime ale violenţei domestice şi ale traficului de persoane, prin sprijinirea acestora după ce fac pasul decisiv de a părăsi relaţia abuzivă, protecţie şi relocare în ţară şi străinătate, plata pe 6 luni de zile a chiriei, utilitatilor, alocaţie de hrană, transport, oferirea unui curs de calificare, asistenţă juridică şi medicală, ajutor la angajare şi monitorizare pe parcursul unui an de zile”, a declarat Isabela Ştefan-Iorga, preşedintele asociaţiei Şoapta Florilor.  

Pe aceeaşi temă:

Vitoria Lipan de Constanţa. Mama româncei ţinute captivă într-un beci din Calabria a mers în urmă cu câţiva ani în Italia să-şi găsească fiica dispărută

Poveşti dramatice istorisite de femeia care salvează românii prinşi în iadul din Sicilia: „Într-un an, oamenii au cules portocale şase luni cu pistolul la tâmplă“

Iadul din familie. Constanţa: oraşul fără centru pentru femeile maltratate FOTO

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €