„Există Dumnezeu?“ Argumentele aduse de teologi pentru a răspunde la această întrebare
0Existenţa lui Dumnezeu a fost subiect de dezbatere dintotdeauna, teologii încercând să explice cu diferite argumente realitatea divinităţii.
Există Dumnezeu? Aceasta este întrebarea pe care multă lume şi-o pune atunci când vine vorba despre divinitate şi credinţă. De-a lungul secolelor, teologii au venit cu fel de fel de explicaţii şi argumente pentru a dovedi realitatea existenţei lui Dumnezeu, chiar dacă omul nu-L poate percepe prin intermediul simţurilor.
„Greşeşti, prietene, când spui că nu există Dumnezeu. Mai corect ar fi dacă ai spune: Nu-L am pe Dumnezeu ‒ fiindcă vezi şi singur că ceilalţi oameni din jurul tău Îl simt pe Dumnezeu, drept care şi spun: Există Dumnezeu. Aşadar, treaba nu e că nu există Dumnezeu, ci că tu nu Îl ai”, scrie episcopul Nicolae Velimirovici în volumul „Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi”.
De asemenea, Sfântul Ioan Damaschin tratează acest subiect în lucrarea intitulată „Dogmatica”. Printr-o serie de întrebări el încearcă să demonstreze că toată creaţia şi mişcarea lumii presupune un Creator. „Cine este acela care a orânduit cele cereşti şi cele pământeşti, toate cele din aer si toate cele din apă, dar mai vârtos, cele dinaintea acestora, cerul, pământul, aerul, natura focului şi a apei? Cine este acela care le-a pus în mişcare şi conduce mersul lor neîncetat şi neîmpiedicat? Nu este oare făuritorul lor acela care a pus în toate o lege, potrivit căreia totul se conduce şi se guvernează? Şi cine este făuritorul lor? Dar să admitem că s-au făcut prin întâmplare. A cui este orânduirea acestora? Să o admitem, dacă vrei, şi pe aceasta. A cui este atunci conservarea şi păstrarea lor, potrivit legilor după care, la început, au fost aduse la existenţă? Evident, a altcuiva decât a întâmplării. Iar acesta cine este altul dacă nu Dumnezeu?”
Dogmatica Ortodoxă aminteşte de cinci argumente raţionale pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu. Primul, argumentul istoric deduce existenţa lui Dumnezeu din „universalitatea ideii de Dumnezeu, idee care există la toate popoarele şi în toate timpurile. Dacă ideea de Dumnezeu există pretutindeni, şi a existat totdeauna, este imposibil ca acestei idei să nu-i corespundă o fiinţă care există în realitate.”
Argumentul cosmologic se bazează pe cauzalitate şi pleacă în dovedirea existenţei lui Dumnezeu de la constatarea că lumea „fiind mărginită şi contingentă (întâmplătoare) în mod necesar, raţiunea omenească trebuie să admită existenţa unei fiinţe absolute, veşnice, care este ultima cauză, necauzată de nimeni şi de nimic, a întregii existenţe.”
Al treilea argument invocat de teologi este argumentul teleologic. Se încearcă dovedirea existenţei lui Dumnezeu plecând de laordinea, armonia şi finalitatea care există în lume. Se poate că lumea este „un mecanism care funcţionează perfect, supunându-se anumitor legi, nimic nu se petrece la întâmplare, iar mersul lui regulat de mii şi milioane de ani nu se poate datora întâmplării, ci trebuie să aibă ca autor o fiinţă inteligentă, atotperfectă, care a orânduit şi organizat astfel universul şi lumea”.
Un alt argument pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu este cel moral. De data aceasta, teologii spun că omul ăţi raportează activitatea la principii, „reglementându-şi comportarea sa prin ideea de bine, fără însă a formula totdeauna un raţionament explicit în acest sens. Având în vedere raportarea activităţii omului la ideea de bine, în această privinţă se poate vorbi de un apriorism moral”. Teologii menţionează şi un citat din Cicero: „A fost întotdeauna convingerea oamenilor cu adevărat înţelepţi că legea morală nu e ceva inventat de oameni sau introdus de popoare, ci ceva veşnic, după care trebuie să se conducă toată lumea. Ultima ei temelie e doar Dumnezeu, care porunceşte şi opreşte, şi această lege e atât de veche ca Duhul lui Dumnezeu Însuşi”.
Ultimul argument dogmatic este cel ontologic, acesta plecând de la scrierile Fericitului Augustin care era convins că experienţa interioară a omului este mai sigură decât alte izvoare ale cunoaşterii. Prin această experienţă interioară descoperim ideea de Dumnezeu, raţiunea fiind chipul lui Dumnezeu în om.
Acest argument a fost formulat de Anslem de Canterbury care spunea că în mintea omului există ideea unei fiinţe atotperfecte ce are însuşirile unei fiinţe reale deoarece existenţa reală este presupusă de acea atotperfecţiune. „Aşadar, pentru ca fiinţa cugetată în mintea mea să fie atotperfectă, existenţa ei reală, şi nu numai în minte, este condiţia absolut necesară în acest scop. Deci fiinţa supremă care există în mintea mea, pentru a fi atotperfectă, trebuie să existe în realitate”.
Pe aceeaşi temă:
Cum sunt pictaţi în biserici cei patru evanghelişti. Ce reprezintă fiecare simbol
Ce au voie să mănânce creştinii în zilele însemnate cu „harţi“ în calendarul ortodox