Elita jucătorilor de Counter Strike din Balcani a venit la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa are cea mai bună echipă de Counter Strike

În premieră pentru Balcani, gamerii se luptă în România pentru calificările regionale la DreamHack Winter 2011 din Suedia, cel mai mare festival digital din lume. Calificările se joacă sâmbătă și duminică, la Forte Games.

Evenimentul este o premieră pentru România, fiind prima competiție DreamHack găzduită vreodată de ţara noastră. Jocurile oficiale vor fi Counter Strike 1.6 şi Starcraft 2. Sâmbătă se joacă finala naţională, iar câştigătorii intră în finala regională de duminică, unde înfruntă concurenţii din Balcani. În total vor intra în competiție 16 echipe şi 16 jucători individuali. Cele mai bune două echipe de Counter Strike şi câștigătorul Starcraft vor participa la finala DreamHack Winter din Suedia, ce are loc la Jonkoping, în perioada 24-27 noiembrie.

Citeşte şi Campionul de Counter Strike - Liviu Munteanu, liderul echipei Earthquake, ţinteşte un nou titlu

100.000 de români, jucători de performanţă
„DreamHack Balkan 2011 este o premieră atât pentru România, cât și pentru întreaga zonă balcanică. Mai mult, România este una dintre cele două din Europa unde au loc calificări naţionale şi regionale - cealaltă ţară fiind Spania. În ţara noastră, dintre cele aproximativ 7 milioane de persoane conectate la internet, peste două milioane sunt gameri activi, iar 100.000 dintre aceştia sunt jucători hardcore. România are aproximativ 20.000 de jucători de performanţă“, arată organizatorul Silviu Stroie, managerul general Computer Games şi președinte al Professional Gamers League, singura asociaţie din România pentru promovarea sportului electronic.

Miză internaţională de 10 milioane de dolari
La nivel mondial, astfel de competiţii sunt o sursă  majoră de venit pentru jucătorii împătimiţi, valoarea totală a concursurilor de sport electronic în 2011 fiind de peste 10 milioane de dolari. „În România există nu doar o piaţă a sporturilor electronice în continuă creștere, ci şi jucători experimentaţi. Un exemplu este IeSF World Championship 2011, găzduit de Coreea de Sud luna aceasta: dintre cele 36 de ţări participante, România a ocupat locul 3“, a mai precizat Silviu Stroie.

Counter Strike şi DOTA, jocurile preferate de români
În afara competiţiei oficiale din acest weekend, la Constanţa vor fi organizate jocuri demonstrative de Counter Strike Global Offensive şi DOTA2, atât între concurenţi, cât şi între spectatori. Ambele titluri sunt noutăţi pentru România: Counter Strike GO se va juca în premieră europeană, iar DOTA2 va putea fi testat pentru prima dată în România. Acestea sunt de altfel jocurile preferate de români, cele mai accesate titluri fiind Counter Strike şi DOTA, fiecare având aproximativ 500.000 de jucători. Lansarea oficială a celor două jocuri a fost anunțată pentru anul viitor.
Intrarea la eveniment este liberă în ambele zile. Competiţia live poate fi urmărită online, pe www.dolcetv.ro. 

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată