Elevă de 13 ani, agresată de o colegă. Fata a ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul s-a petrecut marţi, 5 martie, pe o stradă din apropierea şcolii. Între cele două eleve minore exista un conflict mai vechi.

O elevă de 13 ani din oraşul Ovidiu, judeţul Constanţa, a ajuns ieri la spital acuzând lovituri în zona ficatului şi a gâtului. se pare că fata a fost bătută de o colegă, între cele două existând un conflict mai vechi ce a degenerat în agresiune.

Incidentul s-a petrecut pe o stradă din oraş.

„Până în acest moment, părinţii sau reprezentanţii legali ai celor două fete nu au depus plângere. Colegii din cadrul Poliţiei oraşului Ovidiu s-au autosesizat cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Avem în atenţie cazul”, au declarat pentru „Adevărul” reprezentanţii IPJ Constanţa.

Pe aceeaşi temă:

ANALIZĂ Cum ajung profesorii din România să fie agresaţi în şcoli. „Te gîndeşti dacă nu cumva peste doi ani te trezeşti cu un cuţit în inimă“

Tânără bătută de un elev de liceu, pe terenul de sport. Victima a fost dusă cu SMURD-ul la spital

VIDEO Cele trei mame care au bătut un elev de 13 ani au fost arestate la domiciliu. Totul s-a petrecut după ce băiatul a agresat în mod repetat alţi copii

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul