Efectele „marii foamete“ din anii '40. Povestea bătrânei din Constanţa care a cumpărat rahat de 40.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru România, sfârşitul războiului nu însemna un nou început. Greul abia acum începea. În ţara ocupată de ruşi şi peste care se abătuse o secetă cumplită, de teama pierderii banilor, o bătrână din Constanţa şi-a dat toată averea pe rahat.

După cel de-al Doilea Război Mondial, ţara noastră a trecut prin ceea ce bunicii noştri numeau „marea foamete“, provocată pe de o parte de seceta din anii 1945 – 1946, dar şi ca urmare a faptul că ocupaţia rusească a deposedat românii de sursele de supravieţuire: de la animale la materiale de încălzire, dar şi de mijloacele de transport personale. 

Ruşii au preluat toate obiectivele strategice din Dobrogea: porturile, zone industriale, instalaţii petroliere, rezervoare de petrol, poduri, mijloace de transport, sisteme de comunicaţii.

Problema crizei alimentare a fost tratată şi Valentin Vasile în lucrarea „Disfuncţionalităţi ale sectorului alimentar românesc în perioada 1944-1954“ publicată în Caietele CNSAS, în care vorbeşte despre cauze, dar şi despre efecte. În anul 1944 s-au obţinut recolte mulţumitoare şi cu toate acestea populaţia a suferit de foame.

Pe de o parte producătorilor agricoli le erau oferite preţuri derizorii la grâne şi astfel ţăranii au refuzat să-şi mai comercializeze mărfurile la preţurile oficiale, astfel fiind încurajată specula.

Pe de altă parte, a avut loc creşterea impozitelor. Astfel, impozitul agricol a crescut cu 50% comparativ cu anul 1943). Acestor probleme se adăugau şi lipsa combustibilului la morile de panificaţie şi utilajele agricole, bombardamentele devastatoare din prima jumătate a anului 1944, reforma agrară din martie 1945 (marile proprietăţi fărâmiţate) şi despăgubirile de război către U.R.S.S. au contribuit la escaladarea preţurilor, şi în final neputinţa sau incapacitatea financiară de aprovizionare.

Preţul pâinii în decurs de trei ani a crescut de aproape 417 ori. La începutul lunii iunie 1947, un covrig costa 25.000 lei, o franzeluţă de 100 de g – 60.000 lei la oficial, iar la bursa neagră de 8.000 de ori, al cartofilor de 615 şi respectiv 3.714 ori, al laptelui de 500 ori.

La 16 februarie 1946 preţul grâului a fost majorat de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei/vagon (10.000 kg). Până la data respectivă, pâinea era vândută cu preţul de 75 lei/600 g, diferenţa până la 150 lei (costul real) fiind suportată de stat (3.500.000.000 lei/lună). Când preţul vagonului de cereale a crescut de cinci ori, preţul pâinii a atins 650 lei (600 g), imposibil de subvenţionat de către bugetul statului. Efortul s-ar fi ridicat la 31.400.000.000 lei/lună.

Greutăţile ivite în aprovizionarea cu alimente nu au rămas fără rezultat şi preţurile au atins cote nebănuite. Astfel, 1 kg de orez, care costa 4.200 de lei, în iunie 1946 era achiziţionat în octombrie 1946 la 20.000 lei/kg. Un ţăran ca să-şi poată cumpăra o pereche de ghete trebuia să vândă aproximativ 300 kg. de grâu.

La 15 septembrie 1948, la Constanţa, a fost lansat zvonul unei noi reforme monetare, astfel că magazinele au fost invadate de cumpărători din oraşe şi de la sate care cumpărau orice tip de marfă, cu tendinţa evidentă de a scăpa de monedă. Se menţionează cazul unei bătrâne care a cumpărat rahat în valoare de 40.000 lei. Informaţia apare într-un document care face parte din fondul Subsecretariatul de Stat al Aprovizionării Armatei şi Populaţiei Civile, dosar nr. 19/1948.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie