Drama neştiută de la malul mării. Cum au fost înghiţite de talazuri două străzi ale Constanţei, sub privirile disperate ale localnicilor

Două străzi ale Constanţei au dispărut, prăbuşindu-se în mare, luând cu ele istorie, locuinţe şi amintiri. "Adevărul" vă prezintă povestea lor.

Prin anii 1880, primii locuitori ai Constanţei care se trezeau cu soarele de pe mare oglindindu-se în geam erau cei de pe strada Gloriei. Străduţa avea câteva case cochete, locuite de români şi de turci. Cum malurile nu erau stabile, rând pe rând casele oamenilor s-au prăbuşit, ne povesteşte Constantin Cheramidoglu, consilier superior la Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale.

Cum nu s-au luat măsuri de consolidare, a fost afectată şi cea de-a doua stradă - Cărămidari.

Problema malurilor care se prăbuşeau apare într-un raport al Primăriei Constanţa către Ministerul de Interne, din 1894: „O porţiune de teren a oraşului Constanţa, având o lungime de 160 de metri şi o lăţime de 100, a alunecat ducând cu sine casele şi construcţiunile ce suporta“.

În luna martie a anului 1895, mai mulţi locuitori români şi turci adresau primului ministru o rugăminte de a se lua măsuri urgente întrucât „există pericolul de a pierde proprietăţile noastre prin uzurparea malurilor mării“. Ei dădeau vina pe scurgerile apelor de pe străzile Cuza Vodă şi Ştefan cel Mare.

Nu erau departe de adevăr. „Solul, în acea zonă, ne explică Constantin Cheramidoglu, în adâncime, conţine un strat de argilă roşie, care nu permite infiltrarea apei şi astfel se formează o peliculă glisantă. La ploi mari, solul alunecă“.

Rând pe rând, casele localnicilor au dispărut sub privirile lor disperate. Abia dacă şi-au putut salva o parte din bunurile din case.

Ce a mai rămas din strada Cărămidari

Din fosta stradă Cărămidari, paralelă cu strada Mircea cel Bătrân, care se întindea până la Biserica Greacă, a mai rămas o mică porţiune, în spatele blocului turn de pe faleză.

La acea vreme, Primăria a făcut nenumărate demersuri pentru a obţine bani de la Guvern, spunând că este o zonă de importanţă naţională. Lucrările au început înaintea Primului Război Mondial, însă au fost sistate pe timpul luptelor şi ulterior reluate.

Odată cu executarea lucrărilor de consolidare a malurilor a apărut şi plaja Duduia. În cartea lui Ion Marin Sadoveanu, numită „Ion Sfântu“, se vorbeşte despre tragedia unei familii de tătari care şi-a pierdut un om drag atunci când casa lor, de pe Cărămidari, s-a prăbuşit în mare.