Două case din judeţul Constanţa au fost distruse într-un incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două case din judeţul Constanţa au fost distruse, luni seara, în urma unui incendiu, focul pornind de la una din locuinţe şi extinzându-se la cealaltă. Pentru stingerea flăcărilor au acţionat cinci autospeciale, iar pompierii au reuşit să stingă incendiul după mai bine de patru ore.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni seara, la un incendiu izbucnit la o casă din localitatea 23 August.

Iniţial la locul incendiului s-au deplasat trei autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD, iar apoi în zonă au ajuns alte două autospeciale. În momentul când echipele de intervenţie au ajuns acolo, au găsit incendiul generalizat la întreg acoperişul locuinţei şi extins la acoperişul casei alăturate, pe o suprafaţă totală de 450 de metri pătraţi.

Pompierii au reuşit să stingă incendiul după mai bine de patru ore. Focul a distrus prima casă, cea de la care a pornit incendiul, în proporţie de 80 la sută. La cea de-a doua locuinţă au fost distruse acoperişul şi mansarda, deterioraţi pereţii şi interiorul până la parter. Ambele case erau formate din parter, etaj şi mansardă.

Nu au existat persoane rănite în urma acestui incendiu.

Pompierii urmează să afle care a fost cauza izbucnirii focului. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă