Deputat AUR, acuzat că și-a bătut soția. Polițiștii au chemat ambulanța. În ce scandaluri a mai fost implicat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un deputat AUR din județul Constanța este în centrul unui scandal, după ce și-ar fi bătut soția. Polițiștii ajunși la domiciliul acestuia au chemat ambulanța pentru ca femeia să primească îngrijiri medicale.

Viorel Focșa, deputat AUR - arhiva foto

Cel în cauză este, conform unor surse judiciare, deputatul Viorel Focșa.

„Astăzi (5 ianuarie n. red.), în jurul orei 2.00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Lumina au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său, la domiciliul comun din localitatea Lumina”, transmite IPJ Constanța.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificate persoanele în cauză, respectiv un bărbat de 57 de ani, dar și persoana vătămată, de 49 de ani, care avea urme vizibile de violență.

„Polițiștii au solicitat o ambulanță, personalul medical acordând îngrijiri de specialitate femeii, aceasta refuzând transportarea la spital”, adaugă IPJ.

Polițiștii au întocmit imediat formularul de evaluare a riscului, reieșind risc iminent, însă femeia s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Totodată, întrucât s-a constatat că la incident a asistat și o minoră, a fost solicitată intervenția unei echipe din cadrul D.G.A.S.P.C. Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale, conform competențelor.

Reacția AUR

Suntem ferm împotriva oricărei forme de violență fizică sau psihologică. Credem că familia este un sanctuar care trebuie apărat de manifestări agresive, iar autoritățile sunt obligate să cerceteze și să soluționeze neîntârziat acest gen de incident”, transmite AUR, într-o poziție oficială cu privire la acest caz.

Juriul de Onoare al Alianței pentru Unirea Românilor a demarat o anchetă internă și va propune o decizie în conformitate cu prevederile Codului de Etică al partidului. În funcție de gravitatea faptelor, sancțiunile pot merge până la pierderea tuturor funcțiilor în cadrul partidului.

Derapajele deputatului Viorel Focșa

În mai 2022, deputatul  Dumitru Viorel Focșa l-a amenințat cu bătaia pe deputatul PSD Alfred Simonis pe holurile Parlamentului. „Vezi să nu te pocnesc acum!”, i-a strigat parlamentarul AUR.

În februarie 2021, același Dumitru Viorel Focşa, deputat AUR de Constanţa, a reacţionat prin cuvinte jignitoare la adresa lui Nicolae Raţiu, fiul fostului fruntaş ţărănist Ion Raţiu, după ce partidului Alianţa pentru Unirea Românilor i s-a cerut să nu mai folosească imaginea lui Ion Raţiu.

Şi dacă Dumnezeu este cu noi, de cine ne vom teme? Valorile AUR nu vor fi negociate vreodată. Credinţa, Familia, Naţiunea şi Libertatea sunt pilonii pe care Bunul Dumnezeu însuşi le apără când creştinul strigă la El. De aceea a reuşit AUR acest rezultat surpriză pentru mulţi. Pentru noi nefiind o surpriză”, scria deputatul AUR imediat după alegerea sa, în decembrie 2020.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare