De ce pun românii nume de sfinţi copiilor. Ce spun preoţii despre numele care nu se regăsesc în calendarul ortodox
0Ioan, Maria, Ana, Matei sau Andrei sunt doar câteva dintre cele mai populare nume de sfinţi cu care românii îşi botează copiii. Este, spun oamenii bisericii, dovada că poporul nostru are o străveche tradiţie creştină.
„La Botez, fiecare copil primeşte un singur nume, căci şi omul are o singură naştere şi un singur suflet. Numele de botez reprezintă sufletul omului unit cu Dumnezeu prin Botez, prin credinţă dreaptă şi fapte bune”, spune părintele Ioanichie Bălan în cartea „Călăuza ortodoxă în familie şi societate”.
Conform aceleiaşi surse, numele unui sfânt pus noului născut, îl face pe acesta ucenicul acelui sfânt care îl va ajuta şi proteja în viaţă pe copil. De asemenea, sfântul al cărui nume este purtat de o persoană, spun oamenii Bisericii, se roagă pentru binele acelei persoane. „Un creştin fără nume de sfânt în viaţă rămâne fără protector şi mijlocitor permanent la Dumnezeu. Şi ce este mai rău decât aceasta?”, se întreabă Ioanichie Bălan.
În tradiţia poporului român, cele mai folosite nume de fată, care au legătură cu un sfânt sunt: Maria-după numele Fecioarei Maria, Ana-după numele mamei Fecioarei Maria, Teodora, Irina, Magdalena, Elena, Ecaterina şi multe altele care se regăsesc în calendarul ortodox.
La băieţi, cele mai cunoscute nume de sfinţi sunt: Ioan, Matei, Luca, Vasile, Petru, Pavel, Gheorghe, Ştefan, Toma, Andrei şi altele. Reprezentanţii Bisericii spun că numele de botez nu se poate schimba, doar în cazul călugărilor, la tunderea în monahism, se schimbă numele de botez cu unul de călugărie. De asemenea, aceste nume dovedesc faptul că poporul român are o străveche tradiţie creştină.
„La opt zile după naşterea unui copil, în rânduielile bisericeşti se spune că preotul citeşte pruncului o rugăciune numită „Rugăciunea la însemnarea pruncului”, când i se pune numele. „Întrucât pruncul este nebotezat, el este adus la biserică de către moaşă sau altă femeie şi primit la uşa bisericii sau cel mult în pronaos, unde are loc această rânduială. Cu acest prilej preotul face însemnarea pruncului cu semnul crucii la frunte - pentru luminarea minţii şi a gândurilor, la gură - pentru sfinţirea cuvântului şi a tot ceea ce el va rosti, pentru ca din gura lui să iasă numai vorbe frumoase - şi la piept sau inimă - pentru ca aceasta să fie sediu al intenţiilor bune şi pentru păzirea ei de patimi şi pofte urâte. Apoi, printr-o rugăciune specială, îi dă numele pe care-l va purta toată viaţa”, notează preotul Nicolae Necula în cartea sa, „Biserică şi cult, pe înţelesul tuturor”.
De regulă, pruncul primeşte numele chiar în ziua naşterii, când este declarat la Oficiul stării civile de către părinţi, dar acelaşi nume se respectă şi la însemnarea şi punerea numelui de către preot, fie a opta zi, fie în prima zi după naştere, fie în ziua botezului, înainte de acesta. De multe ori, pentru botez, părinţii şi naşii mai adaugă un nume sau mai multe care nu figurează în certificatul de naştere, dar care sunt socotite ca nume de botez.
„După tradiţia românească şi creştinească, numele dat copilului ar trebui să fie cel al naşului, ca unul care îl naşte la o viaţă nouă. Dacă nu se dă numele naşului, este bine să dăm copiilor numele sfântului din ziua în care se nasc aceştia. În cazul în care acest nume nu se potriveşte cu dorinţa naşilor şi a părinţilor, se poate lua numele oricărui alt sfânt din calendarul ortodox care, din acel moment, devine patronul şi ocrotitorul copilului”, mai spune părintele Necula, care afirm[ că punerea unor nume neortodoxe nu este altceva decât o „tradiţie snoabă”.
Pe aceeaşi temă: