De ce interzice Biserica Ortodoxă eutanasia. „Suferinţa, când nu e consecinţa unor păcate, este o realitate îngăduită de Dumnezeu“

Una dintre problemele de bioetică dezbătute de teologii Bisericii este eutanasia, metoda prin care se provoacă moartea unei persoane, fără dureri.

Biserica Ortodoxă consideră viaţa ca pe un dar divin, pe care Dumnezeu îl face fiecărui om. Fiind unică şi irepetabilă, viaţa trebuie ocrotită şi apărată, indiferent de momentul în care se găseşte persoana.

„Viaţa în trup este viaţă a persoanei, iar de viaţa persoanei umane nimeni nu poate dispune după bunul său plac; persoana, chiar în suferinţă, are o valoare inestimabilă. Iar, suferinţa, când nu este consecinţă imediată sau îndepărtată a unor păcate, este o realitate îngăduită de Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a poruncit: Să nu ucizi! ( Exod. 20, 13)”, scrie Patriarhia Română.

Biserica respinge orice „omisiune sau acţiune” prin care s-ar încerca ridicarea vieţii cuiva, susţinând că omul modern a ajuns să fie lipsit de capacitatea de a recunoaşte valoarea inviolabilă a propriei vieţi. Din această cauză s-a ajuns la propunerea de „eliberare de viaţă ca şi cum ea ar fi un simplu obiect. Aşa au procedat în 1974 un grup de 300 de oameni de ştiinţă, între care şi trei laureaţi ai premiului Nobel (Jacques Monet, L. Pauling şi G. Thanson) care au semnat celebrul manifest privind eutanasia (din revista americană The Humanist) prin care cereau legiferarea eutanasiei pe motiv că este imoral să tolerezi, să accepţi sau să impui suferinţă”, mai arată Biserica Ortodoxă Română.

Din punct de vedere al acordului bolnavului, eutanasia poate fi:

• voluntară, când, în depline facultăţi mentale, pacientul ia hotărârea să i se curme viaţă;
• nonvoluntara: a) în cazul în care, din cauza unui accident sau a unei boli, pacientul nu mai poate lua vreo decizie; b) în cazul neadministrarii hranei sau a tratamentului unui nou născut plurimalformat; c) în cazul bolnavului aflat în comă profundă. (coma profundă nu se confundă cu moartea cerebrală).
• involuntară, în cazul condamnaţilor la moarte.

„De orice tip ar fi, eutanasia este expresia unei mentalităţi secularizate care are pretenţia că omul are dreptul să dispună de viaţă lui şi a altuia. Eutanasia este şi expresia unei etici hedoniste şi utilitariste care nu văd şi rostul suferinţei”, mai spun preoţii.

Suferinţa face parte din viaţa creştinului, fiind o realitate cu care s-a confruntat chiar şi Iisus Hristos în viaţa sa pământească. El nu şi-a asumat suferinţa în mod inutil, ca atare, arată BOR, suferinţa umană nu este inutilă. „În absurdul ei (în mod paradoxal) ea are un rost pentru bolnav şi pentru cei din jur, rost pe care însă nu-l putem descifra întotdeauna.”

Revenind la eutanasie, preoţii spun că, indiferent de forma sau modalitatea ei, rămâne „un act împotriva lui Dumnezeu. Omul nu poate atenta nici la viaţa lui, nici la viaţa vreunui semen de-al său pentru că, în ultimă instanţă, aceasta înseamnă atentat la suveranitatea lui Dumnezeu. Eutanasia nu poate avea justificare nici medicală, nici economică. Medicul care o practică şi-a încălcat menirea şi comite un păcat grav, condamnat de Dumnezeu şi detestat de Biserică. Pentru evitarea unui asemenea păcat este nevoie de o informare corectă cu privire la gravitatea lui şi cu privire la sensul vieţii.”

Pe aceeaşi temă:

În ce condiţii acceptă BOR transplantul de organe. „Nimeni nu trebuie ucis pentru că să trăiască altcineva“

Patriarhul care a botezat peste 40.000 de copii. Motivul pentru care prelatul are atâţia fini