De ce greşim când spunem că apostolul Toma a fost „necredincios“. „Şi-a făcut o faimă nemeritată“
0A fost sau nu apostolul Toma un „necredincios”, atunci când s-a îndoit de învierea lui Iisus? Este o întrebare la care teologii ortodocşi au un răspuns categoric.
În limbajul comun, prin sintagma „Toma necredinciosul”, facem referire la o persoană care refuză să creadă ceva (sceptică) dacă nu are o experienţă personală, directă.
În Evanghelia după Ioan se relatează momentul în care Toma, auzind de la ceilalţi 10 apostoli că l-au văzut pe Iisus cel înviat din morţi, cere o dovadă palpabilă a acestei minuni.
„Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan, capitolul 20)
În primul rând, spun teologii ortodocşi, Toma nu este singurul care s-a îndoit de realitatea învierii lui Iisus. Şi femeile mironosiţe au făcut acest lucru, dar şi ceilalţi 10 apostoli. De aceea, călugărul Nicolae Steinhardt, în volumul „Dăruind vei dobândi”, spune că „Duminica Apostolului Toma (subînţeles necredinciosul) s-ar cuveni să se numească duminica tuturor Apostolilor bântuiţi de necredinţă”.
Într-o predică a mitropolitului Bartolomeu Anania, ţinută la Catedrala din Cluj-Napoca, ierarhul arată că „apostolul Toma şi-a făcut atunci o faimă printre creştini, o faimă pe care, cred eu, nu a meritat-o niciodată şi nu o merită. I s-a spus, neoficial, nu de la Sfinţii Părinţi, ci în general, în zicalele populare, Toma Necredinciosul. Iubiţii mei, în realitate, Toma nu era un necredincios, doar fusese cu Iisus trei ani şi jumătate, martorul tuturor minunilor Lui, Îi cunoştea dumnezeirea. Dar [...] Învierea era un fapt atât de extraordinar, încât ucenicii, practic, nu au fost dispuşi să creadă în acest fenomen şi nici nu au crezut după ce el s-a întâmplat. Evangheliile ne spun foarte lămurit că niciunul dintre apostoli nu a crezut în Învierea Domnului.”
Aşadar, mitropolitul Clujului spune că Toma, în realitate, „nu era un necredincios, ci doar un om care se îndoia. Şi, atunci, se pune problema: îndoiala este, oare, un păcat? Şi merită ca un om, chiar un creştin, să fie osândit pentru faptul că se îndoieşte?”
În acest sens, Bartolomeu Anania aminteşte de filosofii care foloseau îndoiala ca o metodă de cunoaştere. „Şi dacă un gânditor, un filosof, a putut să spună în limba latină cogito, ergo sum - cuget, deci exist, a venit un altul şi a spus, tot în limba latină: dubito, ergo sum - mă îndoiesc, deci exist. Pentru că pot să-mi certific propria mea existenţă numai dacă mă îndoiesc de ea.”
Prin cererea sa, Toma a apelat la cel mai sigur simţ pentru a proba învierea lui Iisus. Dacă alte simţuri te pot înşela (iluzia optică, iluzia auditivă), foarte greu pot exista iluzii tactile. De aceea, Toma spune: „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”.
„Urmele rănilor erau certitudinea că Iisus fusese răstignit pe cruce. Iar coasta era certitudinea că murise şi că, deci, nu a fost vorba de o moarte aparentă şi că în groapă s-a coborât un om mort.
Ce voia să ştie Toma? Mai întâi, dacă Iisus de pe cruce a murit cu adevărat şi, în al doilea rând, dacă Cel Care li se arată acum ucenicilor este una şi aceeaşi Persoană, Care fusese răstignită şi care murise pe cruce. Aceasta era problema esenţială pentru el”, mai spune mitropolitul Bartolomeu Anania.
Pe aceeaşi temă:
De ce interzice Biserica Ortodoxă practicile Yoga. „Sunt gesturi de venerare a zeităţilor“