Dacii şi romanii iau cu asalt Constanţa, la Festivalul Antic Tomis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de trei zile, în perioada 25-27 august 2017, dacii şi romanii vor lua cu asalt antica cetate a Tomisului în cadrul unui eveniment de reconstrucţie istorică - Festivalul Antic Tomis.

Oraşul Constanţa retrăieşte trei zile atmosfera antică a cetăţii peste care este clădit. Dacii şi romanii revin între 25 şi 27 august în Cetatea Tomisului pentru a celebra cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Antic Tomis. Alături de ei, publicul va face cunoştinţă şi cu celebrii gladiatori, gata oricând să intre în arenă pentru o luptă pe viaţă şi pe moarte.

Evenimentul, care se va desfăşura în Parcul Carol, lângă Termele Romane, reuneşte asociaţiile de reconstrucţie istorică: Asociaţia Culturală Tomis-Constanţa, Geto-Dacii Sudcarpatici – Piteşti şi Legiunea a III-a Scythica – Dobrici, Bulgaria.

Publicul va putea lua parte în cele trei zile de festival la numeroase demonstraţii de tactică militară, ateliere de lucru, reconstituiri ale unor bătălii. Astfel, asediul cetăţii Genucla, lupta tomitanilor cu goţii sau lupta lui Spartacus cu romanii vor fi câteva momente de istorie ce se vor rescrie în Parcul Carol din Constanţa.

În cadrul atelierelor de lucru, vizitatorii pot vedea la lucru meşterii fierari care ascut săbiile luptătorilor şi pe femeile care pregătesc straiele şi armurile de luptă ale soţilor.

Desigur, în cadrul antrenamentelor militare, cei mici vor putea încerca să fie pentru câteva clipe luptători de seamă ai legiunilor romane sau daci liberi care-şi apără pământul în faţa atacatorilor.

În 2016, mii de oameni au admirat marşul triumfal al soldaţilor pe străzile Constanţei, în fruntea cărora se afla regina Tomiris, apoi spectacolul a fost deschis prin aprinderea simbolică a flăcării cetăţii Tomis.

Festivalul Antic Tomis este organizat de Asociaţia Litoral-Delta Dunării în parteneriat cu Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.

Programul oficial al evenimentului începe vineri, 25 august, la ora 12.00, cu ateliere de reconstituire istorică, demonstraţii tactice, antrenamente militare cu public. La ora 17.30 va avea loc ceremonia de deschidere, urmată de reconstituirea luptei lui Spartacus cu romanii.

În ziua a doua, sâmbătă, 26 august, de la ora 10.00 vizitatorii vor putea participa din nou la atelierele de reconstituire istorică şi demonstraţiile tactice. La ora 19.00 va avea loc o nouă reconstituire istorică – asediul cetăţii Genucla.

Ziua a treia, duminică, 27 august, va începe la ora 10.00, cu atelierele de reconstituire istorică, demonstraţii tactice, antrenamente militare cu public. La ora 12:00 se va desfăşura o nouă demonstraţie militară – lupta tomitanilor cu goţii. La ora 15.00 va avea loc ceremonia de închidere a festivalului, după care se vor continua atelierele de reconstituire istorică.

Pe aceeaşi temă:

Parcul Tăbăcărie din Constanţa, scenă pentru „Viaţa şi pătimirile lui Ovidius Publius Naso”

2.000 de ani de la moartea lui Ovidius. Vechiul Tomis organizează un festival mondial de arte în memoria poetului latin
 

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie