Cum s-au dat luptele crâncene pentru eliberarea ultimului petic de pământ românesc. Pe 25 octombrie, este serbată Ziua Armatei Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monumentul de la Carei

La 25 octombrie 1944, Armata Română a intrat în oraşul Carei preluând controlul asupra întregului teritoriu pierdut în urma Dictatului de la Viena din 1940. Istoricul militar Alesandru Duţu face un rezumat al luptelor eroice care au avut loc în urmă cu 75 de ani.

După ce a depăşit Poarta Someşului, Armata 4 română a primit ordin să înfrângă ultimelor rezistenţe inamice din vestul României. Ca urmare, Corpul 6 armată a atacat la 21 octombrie pe direcţia Berşid – Tăşnad – Santău, cu misiunea de a elibera oraşul Carei, în timp ce Corpul 2 armată a acţionat între Carei şi Satu Mare, făcând legătura cu trupele de la flancul stâng al Corpului 6 armată român şi de la flancul drept al Corpului 50 armată sovietic.

Respingând ariergărzile inamice, Corpul 6 armată a ieşit în valea Crasnei, a eliberat Giorocuţa (cu Divizia 9 infanterie) şi a ajuns la vest de masivul împădurit Ciclul Vulturului (cu Divizia 3 infanterie), respingând inamicul şi din Orbău. 

A doua zi, la 22 octombrie, a înfrânt rezistenţele inamice de la Săcăşeni, Genci, Tiream şi de la trecerile peste râurile Sebeş şi Cubian, ajungând pe aliniamentul de luptă organizat de adversar între Râtul Tărâţelor, viile Careilor, gara Marna Nouă, Ciumeşti.

În imediata apropiere a oraşului Carei s-au aflat diviziile 9 şi 18 infanterie, în timp ce Divizia 3 infanterie a manevrat oraşul pe la sud-vest (la flancul strâng al Corpului 6 armată), eliberând Sanislău şi Marna Nouă.

În acest timp, în cadrul Corpului 2 armată, Divizia 11 infanterie s-a îndreptat spre Ardud, apoi spre Arded, după care a atacat, în cooperare cu Divizia 133 infanterie sovietică, spre Satu Mare, ajungând în apropierea aerodromului oraşului.

La rându-i, Divizia 8 cavalerie-moto a lichidat rezistenţele inamice de la Beltiug şi Viile Şandra, după care a angajat lupte grele în zona satul Mădăraş (în cooperare cu unităţi din Divizia 1 cavalerie, care eliberase Viile Satu Mare).

Pentru înfrângerea definitivă a inamicului, care încerca să reziste pe aliniamentul oraşelor Carei, Satu Mare, Corpul 6 armată a reluat ofensiva la 22 octombrie, pe direcţia Sărmăşag – Carei, şi cu Corpul 2 armată, pe direcţia Beltiug – Boghiş.

În acest timp, la flancul strâng al Armatei 4 române a acţionat Divizia 133 infanterie din Armata 40 sovietică (direct spre Satu Mare), iar la cel drept Divizia 4 infanterie din Armata 27 sovietică (la sud de Carei).

Iată ce spunea generalul Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei 4: ,,La chemarea Ţării pentru dezrobirea Ardealului răpit prin dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda dreptăţii poporului român. Tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi. Apoi, alături de marea armată sovietică, aţi trecut la atac şi după lupte grele de zi şi noapte, fără răgaz, aţi înfrânt dârza apărare a Mureşului! Zdrobit de focul năprasnic al artileriei şi de necontenitele asalturi, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump. 

Prin ploi, prin noroaie şi drumuri desfundate, zi şi noapte, aţi luptat cu un duşman dârz şi hotărât şi l-aţi învins. Azi, când avangărzile trec pe pământ străin, pentru desăvârşirea înfrângerii definitive a duşmanului, gândul meu se îndreaptă către voi cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi, ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul. Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi înscris în cartea de aur a poporului nostru. Luând pildă de la cei care au pus patria mai presus decât viaţa continuăm lupta!” (Ordinul de zi nr. 292 bis din 29 octombrie 1944).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”