Cum funcţionează chirurgia bariatrică. Pacienţii pot slăbi natural după operaţie chiar şi 10 kilograme într-o singură lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienţii obezi din Constanţa pot recurge la chirugia bariatrică, intervenţie care îi scapă de kilogramele în plus. Medicii spun că se pot pierde şi 10 kilograme într-o lună.

Obezitatea este o afecţiune care rezultă din acumularea excesivă de grăsime. Spre exemplu, ne exemplifică dr. Alina Vîncă, medic specialist chirurgie generală, o persoană este considerată supraponderală dacă are înălţime de 1.70 metri şi cântăreşte mai mult de 100 de kilograme. 

„Noi nu facem intervenţii pe considerente estetice, ci îi ajutăm pe pacienţii care au un indice de masă corporală mare, întrucât obezitatea are mai multe boli asociate: diabet zaharat, hipertensiune arterială, apnee în somn, probleme articulare“, explică Alina Vîncă. 

Un pacient care se adreseaă spitalului din Ovidiu se internează în unitatea medicală cu o zi înainte de intervenţia propriu-zisă. I se fac investigaţiile preoperatorii şi, după efectuarea intervenţiei de micşorare a stomacului, poate părăsi spitalul după două zile. Costul unei astfel de intervenţii se ridică la 5.000 de euro. 

În cadrul chirurgiei bariatrice, se practică o serie de intervenţii chirurgicale laparoscopice care au ca scop reducerea excesului ponderal până la 100% şi vindecarea sau ameliorarea bolilor asociate. Dintre acestea cea mai folosită în ultima perioadă este operaţia de micşorare a stomacului.

Prin această inervenţie se îndepărtează o mare parte din stomac lăsând un rezervor de 80-120 ml şi se extirpă fundul gastric, prin care se reduce semnificativ secreţia hormonului foamei, grelina.

„Operaţia de micşorare a stomacului se realizează miniminvaziv. Tehnica aduce beneficiile chirurgiei laparoscopice: patru – cinci incizii mici, de până la un centimetru, durere redusă, externare în primele 48 ore de la intervenţie. 

Avantajul constă în confortul oferit pacientului care după operaţie prezintă senzaţia de saţietate rapid prin umplerea unui stomac de doar 100 ml, reducerea senzaţiei de foame prin suprimarea secreţiei de grelină. 

Pierderea excesului ponderal poate ajunge până la 100%. Tehnica are rezultate comparabile cu alte tehnici malabsorbtive în ceea ce priveşte vindecarea diabetului zaharat tip 2, a hipertensiunii arteriale, a dislipidemiei şi a apneei în timpul somnului”, explică dr. Gabriel Serac, medic chirurg specialist în chirurgie bariatrică.

Iniţial, în primele săptămâni, pacientul consumă doar lichide, apoi alimente semisolide iar la cinci-şase săptămâni se revine la alimentaţia normală, dar cu cantităţi mult reduse, adaptate volumului stomacului.

„Scăderea ponderală este evidentă încă din prima săptămână, fiind în medie de 10 kilograme/lună. Rezultatul este cu atât mai bun cu cât regimul alimentar este susţinut şi de activitate fizică, pacienţii operaţi putând ajunge rapid la o greutate ideală şi la o viaţă normală“, spun specialiştii.

La Constanţa, la Ovidius Clinical Hospital, se fac de câteva luni intervenţii de micşorare a stomacului. Medicul Gabriel Serac, din Târgu Mureş, vine la Constanţa de două ori pe lună. 

Echipa Chirurgie Bariatrică FOTO OCH 

Vă mai recomandăm:

Premieră medicală. Se deschide Ovidius Clinical Hospital, primul spital din sud-est cu investiţie 100% românească. Imaginea OCH era Gabriela Szabo

Spital de pe litoral, închis de un baron local. Medicii ortopezi de la Eforie Sud sunt daţi afară, fără ofertă de transfer

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate