Constănţenii, chemaţi la urne: „De ce vor să ne desfiinţeze judeţul? Oricum nu le pasă de noi!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constănţenii vor vota duminică, 6 noiembrie, păstrarea actualei forme de organizare administrativ-teritorială. Consultarea publică este o premieră absolută pe ţară. Referendumul presupune un efort considerabil de la buget.

În câteva zile, constănţenii se vor prezenta la vot, într-un referendum judeţean organizat în premieră absolută pe ţară. Locuitorii judeţului trebuie să voteze duminică, 6 noiembrie, răspunsul la întrebarea „Sunteţi de acord cu desfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale judeţul Constanţa?“ Votul NU înseamnă păstrarea judeţului Constanţa în forma sa actuală, iar votul DA înseamnă desfiinţarea judeţului.

„Da, Constanţa este primul judeţ care a iniţiat o astfel de acţiune. De acum încolo, guvernanţii va trebui să ţină cont de acest precedent, pe care şi alte judeţe îl pot urma când este vorba să-şi decidă propria soartă“, a declarat Cristian Moldovanu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Constanţa, organizatorul referendumului.

Campanie electorală la bloc


„Referendumul? Da, da, ştim, cu alegerile? Păi tocmai a fost cu referendumul la noi! I-am dat toate datele“. În faţa acestei confuzii a unei bune părţi a populaţiei, care nu deosebeşte referendumul de recensământ sau chiar de alegerile demnitarilor, mai-marii judeţului Constanţa au o sarcină dificilă: să scoată oamenii la vot în această duminică şi să convingă electorii ce să voteze.

Cel mai bun agent electoral a fost afişul lipit la scara blocului. „Am văzut şi eu afişele la bloc. Ştiu că trebuie să mergem la vot duminică, da, la alegeri. Nu-s alegeri? Aşa, cu referendumul de care spuneţi. Nu, nu sunt de acord cu desfiinţarea judeţului. Şi-aşa e greu, alte încurcături ne mai trebuie nouă acuma?“, se decide Liliana Cioancă (40 de ani, cameristă).

Elena Prică (37 de ani) este unul dintre românii care nu a votat niciodată. Este menajeră în Italia şi spune că nu mai dă doi bani pe ce se întâmplă în ţară. „Nu am votat niciodată. Nici acum nu mă duc la niciun vot, referendum, ce-o fi. Nu vreau să-mi semnez sentinţa la moarte. Oricum nu le pasă de noi. Nu vedeţi că toţi care ajung sus uită de cei mici? Sunt supărată pe ţara mea. Am încercat să fac ceva aici, dar când am pus pe picioare un proiect care mergea bine, şefii au zis că treaba mea s-a terminat. Am plecat în Italia, ce să fac, dacă în țara mea nu e nevoie de mine!?“

Alex (25 de ani) este agent de vânzări şi ştie ce înseamnă alergătură între judeţe: „Eu, da, am auzit de referendum, ştiu ce înseamnă şi merg la vot. Votez să nu se desfiinţeze judeţul. Să mai alerg acuma după vreun act pe la, să zicem, Galaţi?“

Ştefana Apolzan (70 de ani) a fost o viaţă secretar-dactilograf, cunoaşte birocraţia pe de rost şi spune că n-ar mai vrea să revină la forma administrativă a regiunii Dobrogea. „Ce rost are? Constanţa-i Constanţa, Tulcea-i Tulcea. D-apoi alte judeţe, cum să ne amestecăm cu ei? Prin mâna mea au trecut mii de acte, ştiu exact ce înseamnă o parafă, o semnătură, un paragraf care trebuie toate adunate, umblat după ele, puse la locul lor. Da, mă duc să votez să ne rămână judeţul aşa cum e“, spune pensionara.

Citiţi în de astăzi cât va costa referendumul de duminică şi ce consecinţe poate avea reorganizarea!


Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein