Constanţa: UPDATE/ Una dintre victimele accidentului de la Grădina a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ore de foc pentru medici şi poliţişi: unsprezece persoane au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale după ce au fost implicate în accidente rutiere. Principala cauză a fost neatenţia în conducere.

În mai puţin de 12 ore poliţiştii au înregistrat cinci accidente rutiere. În trei dintre cazuri cei care le-au provocat au fost motocicliştii. Cel mai grav s-a produs între localităţile Cheia şi Grădina unde şoferul unui Mercedes, care se întorcea de la un grătar, a intrat cu viteză în doi copaci.

Oboseala, neatenţia la volan, viteza sau conducerea vehiculelor sub influenţa alcoolului au fost cauzele accidentelor rutiere produse în zilele de 1 şi 2 mai în judeţul Constanţa.

Cel mai grav accident s-a produs în jurul orei 20.00 între localităţile şi Grădina „protagoniştii“ fiind un grup de prieteni care se întorceau de la grătar. Marian Mavrodin (25 de ani) conducea un Mercedes CT  56 MAV şi la ieşire din Cheia, din cauza vitezei, a pierdut maşina de sub control şi a intrat direct în doi copaci de pe marginea drumului. Şoferul a ajuns la spital în stare critică: este în comă, iar cei cinci pasageri din bolid, Cristian Mavrodin (23 de ani), Mihai Căpăţână (23de ani), Manuel Dănuţ Detot (26 de ani) şi Florentina Zaif (23 de ani) au fost internaţi pentru a primi îngrijiri medicale.

În trei dintre accidente au fost implicaţi motociclişti. Primul a fost înregistrat în Constanţa, cu puţin înainte de ora 21.00. Mircea Iulian Rusu (34 de ani) conducea o motocicletă Suzuki şi la intersecţia cu strada Caraiman a izbit în plin un Seat (B58 SXR) condus de Nicolae Toma (19 ani). Motociclistul a fost rănit uşor. 

La ora 21.40 în Mihail Kogălniceanu s-a produs un al doilea accident de acest gen. Poliţiştii au spus că Marian Băduică (38 de ani) conducea un moped HIRO (036 MK) iar la intersecţie cu strada Tudor Vladimirescu, din comuna Mihail Kogălniceanu, a făcut un viraj la stânga fără să se asigure. A intrat direct într-un BMW condus de Cătălin Florin Stan (21 de ani). Fiul motociclistului, Andrei Băduică (11 ani) şi conducătorul maşinii au fost răniţi.

Florin Polojan (23 de ani) a condus un moped în stare de ebrietate, în Medgidia. Poliţiştii spun că tânărul s-a dezechilibrat şi a căzut pe asfalt. În urma accidentului Georgiana Polojan (22 de ani) pasageră pe moped a fost transportată la spital iar conducătorul mopedului a fost rănit uşor. Motociclistul avea alcoolemia de 9,93 miligrame/litru în aer expirat.

Seria accidentelor s-a încheiat la ora 5.25 la Satu Nou. Adrian Ceasnog (23 de ani) conducea un autoturism BMW dinspre drumul naţional 22 C către drumul naţional 22 A. Din cauza neatenţiei a scăpat maşina de sub control şi s-a răsturnat în afara şoselei. Şoferul era singur în maşină şi a fost transportat la spital pentru investigaţii. 

UPDATE: Una dintre victimele accidentului rutier produs sâmbătă seara în Grădina a murit. Este vorba despre fratele şoferului care a provocat accidentul, Cristian Mavrodin (22 ani), pasager în autoturism pe locul din dreapta faţă. Conducătorul auto, Marian Mavrodin, este în continuare în stare critică la spital.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert