Constanța: Un elev a fost eliminat din examenul de bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, la ultima probă din cadrul examenului de bacalaureat, un elev de la centrul de examinare Băneasa a fost eliminat.

În cadrul examenului din acest an, alți trei elevi constănţeni au fost eliminaţi la prima proba scrisă de Limba şi Literatura Română, după ce au încercat să copieze. Elevii sunt de la Grupul Şcolar de Electrotehnică şi Telecomunicaţii şi unul de la Colegiul Tehnic Energetic. Aceștia vor fi nevoiți să repete examenul.

Peste 7.000 de elevi din tot județul au susținut astăzi proba la alegere din aria curriculară  corespunzătoare specializării.

Constanţa: A dat bac-ul deși este nevăzătoare de când avea șase luni

Prima afişare a rezultatelor va avea loc duminică, 4 iulie, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, în intervalul orar 16.00 - 20.00, vor putea fi depuse contestaţiile. Soluţionarea acestora este prevăzută în perioada 6 - 7 iulie, iar afişarea rezultatelor finale are ca termen limită data de 8 iulie.

Constanța: Peste 200 de absenți la proba de azi a bacalaureatului

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"