Constanţa: Terapie antisforăit la salina artificială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Într-un mediu ambiant, oamenii stau pe băncuţe şi inhalează aerosoli

Tratamentele sunt solicitate şi de persoane din alte oraşe. Terapia prin metoda Vargha Zoltan a început să dea rezultate şi la Constanţa. Zeci de persoane merg la salină şi urmează tratamente pentru diferite probleme de sănătate.

Astfel de tratamente se fac doar la Târgu Mureş şi la Constanţa. Persoanele suferinde au aflat că procedura, care este o combinaţie între presopunctură şi reflexo-terapie, îi poate scăpa de foarte multe probleme de sănătate.

„Se fac în jur de 15 şedinţe, apoi se face o reevaluare şi se continuă tratatamentul de trei ori pe săptămână“, spune diagnosticianul-terapeut Roman Constantin. El a mai declarat că de când a venit la Constanţa a vindecat numeroase cazuri, chiar şi tumori mamare, diabet.

Unul dintre beneficiarii tratamentului aplicat de tânărul diagnostician este şi Gigică Apostol, în vârstă de 41 de ani. Dacă în urmă cu câteva luni avea grave probleme cu somnul, acum se simte foarte bine. „Pot dormi liniştit acum şi nu mai sforăi“, ne-a mărturisit bărbatul. El a mai spus că a scăpat de problemele pe care le avea în doar 15 zile de la începerea tratamentului.

Citiţi mai multe în Adevărul de Seară!

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști