Constanţa: Spune „Nu!“ violenţei în familie prin artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai frumoase creaţii ale copiilor vor fi premiate

Cu prilejul „Zilei mondiale de prevenire a abuzului asupra copiilor“, World Vision a lansat un concurs de eseuri şi desene. Cele mai bune creaţii vor fi premiate.

La concurs, se vor acorda aproximativ 30 de premii care vor consta în cărţi adecvate fiecărei vârste, diplome şi un ceai fierbinte.

Elevii Grupurilor Şcolare din Cumpăna şi Cobadin, vor participa vineri la festivitatea de premiere, din cadrul concursului  „Violenţa în familie şi efectele sale nocive asupra copiilor”. Evenimentul va avea loc la librăria „Cărtureşti“, din incinta mall-ului City Park.

Concursul a fost lansat pentru a le permite copiilor să exprime prin artă ce cred ei despre violenţa domestică.

Imaginaţie sau fapt real

Peste 500 de şcolari şi liceeni au ilustrat prin culoare sau cuvânt o întâmplare imaginară sau o experienţă personală, în acord cu tema concursului. Iniţial, operele elevilor au fost alese de cadrele didactice de la clasă, ulterior acestea fiind selectate de juriul World Vision.

„De 20 de ani pentru copii” nu reprezintă un simplu slogan, ci ilustrează activitatea specialiştilor World Vision, timp de două decenii, în România. În această perioadă, au fost lansate sute de proiecte care au avut ca scop principal protecţia copilului.

Copii supravegheaţi

Aproximativ 2.000 de copii din Cumpăna, Cobadin şi Corbu sunt înscrişi în proiectul „Dezvoltare Comunitară“. Prin acest proiect, lucrătorii comunitari sunt informaţi dacă un copil este abuzat şi aceştia pot alerta autorităţile.

Pentru a sprijini proiectul, 300 de părinţi din mediul rural au fost instruiţi prin intermediul cursului „Educaţie parentală“. În şcoli şi licee, copiii au fost informaţi despre drepturilor pe care le au.


Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
David Beckham, dialog savuros cu Victoria, în timp ce prepara gem: „Prunele tale sunt delicioase / Așa și trebuie!”
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Zelenski sancționează oameni din cercul lui Ilan Șor, inclusiv bașcana Găgăuziei și lidera partidului Moldova Mare
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”