Constanţa: Primul român care se va antrena cu luptătorii SWAT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Departamentului de Intervenţie şi Acţiuni Speciale (DIAS) Constanţa este primul român din Sud-Estul Europei care, timp de o săptămână, va face pregătiri alături de cel mai cunoscut serviciu de intervenţii din lume.

Comandantul DIAS Emanoil Moraru va pleca timp de o săptămână în Statele Unite ale Americii la un curs pentru pregătire SWAT (Special Weapons and Tactics). Comisarul şef este singurul invitat din Sud-Estul Europei şi va participa ca observator la concursul care va avea loc la sfârşitul cursului de pregătire. Cursul prevede noile tehnici de abordare a situaţiilor de criză pentru Forţele Speciale ale Poliţiei. La acest curs vor veni profesori de la Academia Naţională de Poliţie a Statelor Unite ale Americii, Academia FBI Quantico din Virginia şi cei mai buni poliţişti de la Departamentele de Poliţie de pe tot teritoriul Statelor Unite.

„Criminalitate diferită de la un stat la altul“

„Vor fi multe lecţii, predări, exerciţii tactice compelxe şi în final se va desfăşura concursul. Este un ansamblu de tactici cu care toţi membrii echipelor SWAT trebuie să se acomodeze, pentru că diferă de la un stat la altul fiecare tehnică de abordare a situaţiilor de criză, întrucât criminalitatea în SUA este diferită de la un stat la altul“, a declarat Emanoil Moraru.

Fiecare stat invitat va participa cu o echipă tactică formată din câte opt membri. Cei care s-au ocupat de cheltuieli au fost cei de la Corpul Naţional al Poliţiştilor şi un sponsor. O zi cu cei de la SWAT costă aproximativ 800 de dolari. „Nu ar fi rău când mă întorc să putem contacta senatorii sau deputaţii care fac parte din comisia pentru apărare, pentru  a discuta ce e bine în general pentru poliţişti şi  pentru cetăţeni“, a mai spus Moraru.

Singurul poliţist negociator din Constanţa

În anul 2006, Emanoil Moraru a urmat un program în cadrul căruia a fost pregătit de agenţi FBI specializaţi în negociere. Pregătirea a fost organizată de Ambasada SUA la Bucureşti. Astfel, comisarul şef este singurul poliţist din Constanţa care are calitatea oficială de negociator.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"