Constanţa: Poziţia Bisericii Adventiste faţă de gestul bărbatului care şi-a ucis soţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea s-a sesizat cu privire la tragedia de la Vadu şi transmite condoleanţe publice familiei Câniparu şi, în mod special copiilor, afectați de această tragedie.

„Biserica doreşte să îşi exprime surprinderea şi dezaprobarea față de acest gest inexplicabil pentru principiile creştine“, spune Nelu Burcea, directorul Departamentului de Comunicare din cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.

„Sunt costernat! Era o familie normală... mi-e greu să înțeleg cum s-a putut întâmpla aşa ceva! Prioritatea noastră în acest moment este acordarea de sprijin pastoral şi de specialitate celor doi copii şi familiei. I-am vizitat deja. Cel mic este mai puțin afectat, având în vedere vârsta, însă copilaşul cel mare este devastat şi nu poate să-şi explice gestul tatălui său“, a declarat pastorul local Liviu Bădescu, la aflarea veştii.

Crimă pasională: i-a dat foc nevestei aflată în maşină şi apoi s-a predat

„Iată că, deşi suntem implicați la nivel național şi mondial în campania «EndItNow» pentru oprirea violenței împotriva femeilor ce include materiale de informare şi strângerea unui milion de semnături pentru a fi trimise către Organizația Națiunilor Unite, realitatea unor evenimente imediate ne arată cât de fragilă este ființa umană în fața problemelor de zi cu zi“, a mai adăugat acesta.

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este recunoscută de statul Român alături de celelalte Biserici care funcționează în România şi este implicată în acţiuni sociale, având o reţea de 783 de instituţii medicale, care deservesc 15 milioane de persoane şi promovează în mod consecvent programele de asigurare a sănătăţii populaţiei.

Crimă pasională în autobuzul 28. Un bărbat i-a tăiat gâtul soţiei sale

Mai multe pentru tine:
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online