Constanţa: Portret / Marius Cristian Brutaru, preotul care are harul scenei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius a moştenit vocea de înger de la mama sa care însă nu a avut niciodată şansa să se afirme ca solistă. I-a transmis însă fiului pasiunea pentru muzică şi dorinţa de a aduce un pic de bucurie în sufletele oamenilor, prin cântec. Cântă de când avea şapte ani şi a participat la peste 20 de competiţii naţionale şi internaţionale care i-au adus multe trofee.

A debutat în muzică din copilărie. „La vârsta de cinci ani am văzut un spectacol de muzică populară la Palatul Copiilor şi mi-a plăcut foarte mult. Am ascultat cântece tradiţionale din toate regiunile ţării şi aşa am îndrăgit muzica populară“, povesteşte Marius. A insistat pe lângă părinţii săi să fie lăsat să cânte şi i-a convins să-l ducă la o probă.

Solist de la şapte ani

Avea şapte ani când a fost admis ca solist în ansamblul folcloric „Rapsodia Mării” coordonat de regretatul profesor Ion Rădulescu. Ca să-şi cultive talentul nativ a urmat, timp de trei ani, cursurile Şcolii Populare de Artă Constanţa, secţia Canto Popular, sub coordonarea profesoarei Elena Ionescu Cojocaru.

A absolvit şcoala în 2004. „În acelaşi an am participat şi la festivalul Fiii Dobrogei, unde am obţinut locul I“, îşi aminteşte solistul. Anul următor, 2005, i-a adus, din nou, primul loc la acelaşi festival. „Am participat la peste 20 de competiţii naţionale şi internaţionale iar cel mai prestigios premiu pe care l-am obţinut a fost trofeul Festivalului Naţional Dor Românesc unde am câştigat Marele Premiu, în 2005“, zâmbeşte Marius.

Ultima diplomă care i-a intrat în palmares a fost cea a premiului Valeria Peter Predescu la Festivalul de Muzică Uşoară Mamaia 2009. 

Rol secundar într-un film

Deşi este axat pe muzica populară a cochetat un pic şi cu cea uşoară. „În anul 2005 compozitorul Dumitru Lupu m-a remarcat în timp ce cântam prohodul şi mi-a propus să încerc şi muzica uşoară. Am încercat. Am reuşit să obţin patru distincţii şi în acest domeniu însă a trebuit să renunţ când am intrat în schimbare de voce“, a spus solistul. În aceeaşi perioadă a obţinut şi un rol secundar, Popică, într-un film românesc care s-a bucurat de aprecieri pozitive din partea criticilor: Mulineta Roşie.

Vrea să fie preot

În paralel este şi solistul şi dansator al ansamblului Florile Dobrogei. Alături de colegii săi a participat an de an la competiţia naţională Europeada care anul acesta se va desfăşura în Italia.

În ciuda trofeelor nu îşi doreşte însă o carieră muzicală. Vrea să îmbrace haina preoţiei, motiv pentru care este acum elev la seminar. Consideră că experienţa în domeniul muzicii l-a ajutat să ajungă aici.

„De mic îmi doream să devin preot. Muzica este un dar de la Dumnezeu şi totodată un mod de a-l sluji. Cântecul dobrogean creează o punte între cer şi pământ şi cred că la auzul muzicii chiar şi natura se bucură“, crede Marius. Dorinţa de a sluji ca preot i-a fost insuflată tot de familie. „Am participat la slujbele oficiate la parohia Sf. Mare Mucenic Gheorghe şi am îndrăgit slujirea preoţească. Nu e lucru mai frumos sau aspiraţie mai înaltă decât aceea de a-l sluji pe Dumnezeu“, a explicat adolescentul.

Citiți mai multe în !

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate