Constanţa: Plimbările în aer liber ne scapă de indigestie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii vă sfătuies să mâncaţi cumpătat de Sărbători

Medicii specialişti ne recomandă să mâncăm puţin din toate şi să facem mişcare pentru a nu avea probleme digestive. Carnea de porc este greu de digerat, aşa că este indicat ca în această perioadă să consumăm cât mai multe fructe şi legume, dar şi lichide.

„Ideal ar fi ca populaţia să asculte de aceste recomandări şi să nu facă abuz de băutură şi de mâncare“, a declarat dr. Rodica Tudoran, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe Constanţa.

Tot experienţa anilor trecuţi ajută cadrele medicale să se pregătească pentru a întâmpina valul de cazuri care se prezintă la Urgenţă. „Nu avem probleme cu stocurile de medicamente sau de materiale sanitare, liniile de gardă sunt acoperite, personalul este suficient: avem cu un medic mai mult pe tură decât aveam în condiţii obişnuite“, dă asigurări dr. Tudoran.

Sfatul medicului


„Noi recomandăm oamenilor să mănânce puţin, mai ales persoanele care au ţinut post, să aibă grijă la ce manâncă, să bea foarte puţin şi să nu uite că mişcarea este prietenul nostru, al tuturor, şi că după o masă cea mai bună este o plimbare, mai ales că ne ajută şi vremea“, a declarat dr. Doina Catrinoiu, şeful secţiei de Diabet şi Boli de Nutriţie din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Cadrele medicale îndeamnă la cumpătare. „La români acest lucru nu se întâmplă foarte des şi vedem asta în numărul prezentărilor la Urgenţă. La o sărbătoare nu trebuie să ţii cont neapărat de alimentaţia sănătoasă, pentru că este destul de greu: fiecare om îşi doreşte o masă tradiţională de Crăciun. Abuzul este rău în orice. Ca atare, să mănânce din toate, dar puţin, dar mai ales să bea cât mai puţin“, a mai spus dr. Catrinoiu.

Remedii naturiste

Specialiştii spun că în această perioadă este indicat să consumăm cât mai multe lichide, de preferat apă plată, ceaiuri neîndulcite şi sucuri naturale de fructe. Dacă apar problemele digestive, putem apela la soluţiile naturiste, care sunt la îndemâna oricui.

„Este foarte bine să consumăm supe sau ciorbe, dar şi ceaiuri de sunătoare, gălbenele, cicoare, păpădie sau coada şoricelului. Sunt ceaiuri care stimulează secreţia de bilă şi uşurează digestia“, a precizat dr. Mirela Stângaciu, medic cu competenţă în apifitoterapie.

Medicul a mai menţionat că sucul de grapefruit poate face minuni. „Indicat este ca în aceste zile să consumăm cât mai multe mere, care sunt uşor de digerat, au multă celuloză şi favorizează tranzitul intestinal. Este foarte bine să le consumăm între mese“, spune medicul. Pentru a scăpa de mahmureală, specialiştii ne sfătuiesc să consumăm cât mai multă apă plată, sucuri din fructe, dar şi ceaiuri, pentru o hidratare corespunzătoare şi eliminarea alcoolului din organism.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă