Constanţa: Păunescu, ultima oară pe scenă: „«La revedere» şi «Adio»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Păunescu

Melodiile cântate pe vremuri la Cenaclul Flacăra au răsunat pe stadionul din Năvodari la 1 august. A fost ultimul spectacol al maestrului.

Transformat de boală, Păunescu a prezentat rând pe rând melodiile celebre şi a vorbit cu oamenii din public. Spectatorii i-au urat „Să ne trăiţi o mie de ani“. Din păcate, n-a mai apucat să trăiască nici măcar 100 de zile.

Se întâmpla la începutul lunii august. Cu un buget chinuit de criză, primăria a a decis să aducă la Zilele Oraşului pe scena de la Năvodari vechile melodii ale Cenaclului Flacăra. Nu putea lipsi poetul Adrian Păunescu. Era deja măcinat de boală, dar nu a putut refuza invitaţia fiindcă îşi dorea să readucă pe scenă mesajul artistic pe care l-a promovat atâţia ani. Păunescu a stat atunci două zile la Năvodari cu familia, la invitaţia primăriei.

Îşi amintea cu drag de micul oraş muncitoresc de pe malul mării unde mai avusese un spectacol cu artiştii de la Flacăra în vremurile când cenaclul era cea mai importantă mişcare culturală din ţară.

„A fost magnific!“


Spectacolul de la 1 august a fost o revigorare pentru poet. Pe scenă i-au fost alături George Nicolescu, Magda Puşkas şi Vali Moldovan, Vanghele Gogu, Andrei Păunescu, Mihai Napu, Ionel Tănase Tase (ultimii trei, din Trupa Totuşi), Radu Pietreanu, Florin Petrescu Axinte, Walter Ghicolescu, Tică Lumânare, Gigi Dumitrele şi debutanţii Claudiu Voic şi Cezar Petrovici. A fost o noapte magică în care cântecele de pe vremuri au răsunat, iar stadionul din Năvodari s-a umplut la fel ca pe vremuri, când mii de oameni murmurau versurile sale. „Spectacolele au început la ora 7 – 8 seara şi au ţinut până dimineaţa în zori. Stadionul a fost plin! Ţin minte că mi-a spus la final: «A fost magnific! Nu credeam că vine atâta lume la Năvodari!»“, spune Nicolae Matei, primarul oraşului.

Pentru Păunescu spectacolul a fost un remediu de moment, iar poetul nu a ezitat să mărturisească asta organizatorilor. „Îşi dorea ca Năvodariul să fie un început de drum pentru cenaclu. A primit foarte bine invitaţia, pentru că era o sămânţă de speranţă“, îşi aminteşte primarul Năvodariului, Nicolae Matei.

VEZI AICI CU CE OCAZIE A MAI FOST PĂUNESCU LA CONSTANŢA

„Castelul în ţăndări se sparge“

Spectacolul s-a terminat în zori, cu epilogul artiştilor acompaniaţi de maestrul Adrian Păunescu. Versurile poeziei „Castelul“ rostite de artişti vorbesc de la sine: „Făcut-am castelul acesta /Fărâmă legând de fărâmă/Şi-acum când e gata, prieteni/ Priviţi-l ce trist se dărâmă./Castel pentru numai o noapte/ Iluzie care se sparge/ Şi viaţa aceasta ce trece/ Şi pururea nu se întoarce. Luaţi fiecare o parte/ Din marea cetate uzată/ Ascundeţi cu toţii castelul/ Că poate-l refacem vreodată/ Artiştii se duc să se culce/ În scurta lor viaţă faimoasă/ Luminile scenei coboară/ Şi toţi vă-ndreptaţi spre casă./ Iar scena acum vi se-nclină/ Scăldată de ultimul brio/ Şi ca să fim siguri vă spunem/ Şi «La revedere» şi «Adio»! Adânc mulţumind pentru vremea/ Trăită frumos împreună/ Castelul în ţăndări se sparge /Plecaţi şi plecăm. Noapte buna! Şi totuşi, cenaclul există. /Şi va exista vreme bună!“.

Final

A fost ultimul spectacol al maestrului. „Se vedea că este sfârşit fizic. Se observa în voce, în felul în care vorbea. Dar avea şi momente de entuziasm, în care cred că boala îl uita. În Păunescu am văzut doi oameni: unul tânăr şi altul la marginea vieţii, iar între ei se dădea un război“, îşi aminteşte Nicolae Matei. Războiul s-a terminat vineri dimineaţă, pe un pat de spital din Capitală, când inima lui Adrian Păunescu a încetat să mai bată. Pentru totdeauna.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026