Constanţa: Parchetele din judeţ şi cele tulcene, la raport

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Invitație la spectacole și concerte

La întâlnire a participat şi Laura Codruţa Kovesi, procurorul general al României.

Bilanţul a fost prezentat astăzi, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Procurorii parchetelor din cele două judeţe au soluţionat în anul trecut peste 67.000 de cauze, cu aproape 13 la sută mai mult faţă de anul precedent. Reprezentanţii instituţilor din subordinea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au menţionat faptul că la parchetele tulcene sunt vacante patru posturi, în timp ce instituţiile constănţene au disponibile alte şase locuri pentru procurori.
„Vom demara procedurile legale necesare pentru a introduce două noi instituţii în codul de procedură penală“, a menţionat Laura Codruţa Kovesi, procurorul general al României. Aceste noi instituţii sunt principiul oportunităţii şi acordul de vinovăţie.
În cadrul activităţii defăşurate anul trecut de procurorii constănţeni şi cei tulceni, au fost trimise în judecată aproape 2.500 de persoane, dintre care 97 de femei şi 29 de minori.
Reprezentanţii parchetelor au ţinut să adauge faptul că procentul minorilor trimişi în judecată a scăzut în ultimul an calendaristic, de la peste 10 la sută, la doar 6,5 procente.


Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute