Constanţa: Marcel Chiran este dascălul copiilor de la Sanatoriul Techirghiol

Nimic nu îl bucură mai mult decât să le ofere micuţilor internaţi la Sanatoriul Balnear Techirghiol condiţii pentru a studia pe perioada tratamentului.

Părinţii lui Marcel Chiran s-au mutat în Techirghiol când el avea numai doi ani. A prins drag de acest orăşel şi, în ciuda oportunităţilor de a-l părăsi, nu a făcut-o. „M-am simţit legat de Techirghiol. Am copilărit chiar în spatele mănăstirii, în apropiere de Sanatoriul Balnear, unitate la care au lucrat ambii părinţi“, povesteşte Marcel Chiran.

Pentru cei care cred în mâna sorţii ar spune că acesta i-a fost destinul lui Chiran. Şi el a ajuns să lucreze acolo, din 2002, dar la şcoală. Are grijă ca micuţii care vin aici pentru recuperare să beneficieze de un învăţământ de calitate şi de condiţii optime de studiu. Tot timpul este printre ei pentru a vedea de ce mai au nevoie.

La rândul său, predă fizica micuţilor veniţi la tratament la sanatoriu. Instituţia a devenit un loc de suflet pentru el. Încearcă din răsputeri să o transforme.

Să aducă mereu îmbunătăţiri şi să o facă să arate a şcoală. „Aici erau nişte saloane de spital. Acum arată a şcoală“, spune mândru Chiran.

Oră de oră îşi găseşte câte ceva de lucru pe la şcoală. Dacă nu aşează desenele copiilor pe pereţii şcolii, atunci verifică să vadă cât de bine se închid ferestrele sau cultivă flori şi legume în grădinuţa din faţa instituţiei.

Prima realizare

În 2002 a fost detaşat la şcoala sanatoriului, iar un an mai târziu a marcat o mare realizare: a ridicat o capelă în curtea şcolii, unde copiii să se poată ruga. Unii sunt vizitaţi regulat de părinţi, alţii nu. Atunci când suferinţa fizică şi cea sufletească pun stăpânire pe un suflet, singurul refugiu este divinitatea.

Pasiune pentru fotografie

În afară de fizică şi şcoala sanatoriului, Marcel Chiran mai are o pasiune de suflet: fotografia. Vede diferit viaţa prin obiectivul aparatului foto. Nu este cine ştie ce performant, dar suficient de bun încât să imortalizeze natura.

„Am şi acum primul aparat foto. Este un Liubitel. Multe dintre ele le ţin în dulapul din biroul de la şcoală“, spune Chirna, şi înşiră pe masă câteva aparate de fotografiat din ere diferite.

Le priveşte cu mare căldură. Fiecare reprezintă ceva anume pentru omul de la catedră.

Puţin timp liber

Mai tot timpul şi-l petrece la şcoală, iar timpul rămas pentru pasiunea sa este limitat.

Atunci, încearcă să îmbine utilul cu plăcutul: pentru a petrece timp şi cu familia, dar şi pentru a face poze îşi scoate soţia la plimbare de fiecare dată când timpul i-o permite. Este sufletist, dovadă dedicaţia cu care munceşte pentru şcoală. Mai păstrează încă primul casetofon primit cadou de la tatăl său, dar pe care l-a adus tot la şcoală pentru a pune colinde pentru copii în timpul pauzelor.

Citiţi mai multe în Adevărul de Seară!