Constanţa: Lucrările la parcul eolian de la Cogealac au fost oprite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul de Stat în Construcţii Constanţa a oprit astăzi lucrările la parcul eolian de la Cogealac, investiţie a dezvoltatorului CEZ.

Tot astăzi, Inspectoratul de Stat în Construcţii a amendat Consiliul Judeţean Constanţa pentru lipsa tututor documentelor necesare începerii lucrărilor la parcul eolian de la Cogealac. Inspectorii au constatat lipsa certificatelor şi avizelor, în locul lor fiind eliberate două documente care vizează două construcţii pe aceeaşi locaţie.

„Consiliul Județean Constanța a fost amendat cu o sumă cuprinsă între 5.000 şi 30.000 lei, pentru faptul că a dat o autorizaţie de construire pentru parcul eolian de la Cogealac, fără a fi susţinută de un certificat de urbanism“, a declarat Gigi Chiru, șeful Inspectoratului de Stat în Construcții Constanța.

„În plus, este vorba despre documente eliberate de Consiliul Județean care vizează, pe de o parte, construcția unui parc eolian cu 100 de turbine, dar și a altui parc, cu 78 de turbine. Certificatul de urbanism este eliberat pentru un parc în perimetrul Cogelac, Fântânele, cu 100 de turbine, iar autorizația de construcție, pentru un parc în zona Cogealac, Fântânele și Grădina cu 30 de turbine eoliene mai puțin“, a specificat șeful Inspectoratului de Stat în Construcții.

Măsura instituției vine în plin scandal când primarul localității Cogelac este arestat deoarece la sfârșitul lunii iulie a intrat cu forța peste constructorii parcului eolian din localitate.Cinci oameni din Cogealac au fost împuşcaţi în urma altercației din data de 27 iulie, și la acea vreme punându-se problema legalității construcției parcului eolian. Reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții au declarat că au intervenit atât de târziu în soluționarea cazului, deoarece Consiliul Județean Constanța a refuzat să le ofere pentru consultare certificatele și autorizațiile ce vizează parcul eolian de la Cogealac. 

Scandal mai vechi

Situaţia de la parcul eolian de la Cogealac este subiectul unui scandal mai vechi între administraţia locală şi investitorul CEZ Group. La 27 iulie, cinci oameni au fost împuşcaţi în urma unui scandal iscat de primarul comunei, Cati Hristu.

Sosirea Grupului CEZ în zonă, în 2009, a stârnit o serie de probleme. Primarul susţinea la începutul acestui an că investitorii de la CEZ au amplasat deja şase turbine pe teritoriul comunei Cogealac fără a solicita o autorizaţie în acest sens. „Gestul a fost unul abuziv şi generează mari probleme. Pe aceeaşi suprafaţă, administraţia locală precedentă acordase autorizaţii de construire pentru alte firme. Acum se suprapun. Noi am solicitat Inspectoratului Teritorial în Construcţii să ne prezinte documentele care au stat la baza autoritării construirii celor şase turbine pe teritoriul comunei Cogealac", a declarat edilul comunei.

Primarul din Cogealac şi cinci localnici, reţinuţi în scandalul eolienelor

Strategie cu scandal

În replică, reprezentanţii investitorului au spus că „CEZ va continua în 2010 să îşi exprime sprijinul şi faţă de comunitatea locală din Cogealac, unde este încă aşteptat acordul autorităţii locale pentru realizarea de proiecte de dezvoltare durabilă similare celor derulate în Fântânele.

Mai multe pentru tine:
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!