Constanţa: Litoral 2009 / „Gândăceii“ cu motor au împânzit litoralul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Litoral 2009 / „Gândăceii“ cu motor au împânzit litoralul

O jumătate de oră cu un buggy costă 70 de lei; micul bolid prinde şi 130 de kilometri pe oră. Un patron din Venus închiriază maşinile aduse din China şi Singapore, dar nu le dă şi puştilor teribilişti.

Doritorii găsesc maşinuţele în două variante. Unele cu capacitate cilindrică de 650 cmc, care pot atinge şi 130 de km/h. Cei care ating această viteză au nevoie şi de cască de protecţie. Gândăceii cu motor au cutie manuală, consumă benzină şi sunt dotate cu mp4 cu telecomandă şi cu minicomputer de bord. „Când merg cu ele am senzaţia că sunt într-o maşinuţă de jucărie, dar care are un motor puternic“, spune Andrei Daniel Sorin, patronul care închiriază turiştilor maşinuţele trăznite.

Acest tip de buggy se închiriază începând de la o jumătate de oră, cu 70 de lei. În funcţie de negocierile purtate, patronul oferă reduceri care pot ajunge şi până la 40%. „Preţul unei zile închiriate poate ajunge până la 400 de lei“, mai spune Sorin.

Al doilea model de buggy disponibil pentru clienţi este ceva mai mic, poate ajunge până la 70 de kilometri la oră şi consumă mai puţin. „Dacă cele puternice consumă cinci litri la suta de kilometri, cele cu capacitate mai mică au nevoie de doar doi litri pentru suta de kilometri“, explică patronul, precizând că cel mai bun combustibil pentru ele este benzina fără plumb. Al doilea tip de buggy costă 50 de lei pentru o jumătate de oră.

Merg bine prin apă, nisip şi şosea

Patronul mai spune că îşi rezervă dreptul de a-şi selecta clienţii. „Nu le pot închiria puştilor teribilişti care vor să le forţeze motorul doar ca să vadă ce pot maşinile. În plus, există un contract pe care clienţii trebuie să-l semneze“, explică Andrei Daniel Sorin. S-a întâmplat să-şi vadă maşinuţele conduse de turişti şi pe drumuri mai puţin asfaltate şi, la început, a fost tentat să interzică acest lucru. „Mi-am dat seama, apoi, că pentru asta sunt făcute“, spune patronul.

Inventate în anii ’80 în America

„Buggies au fost inventate în anii ’80 în America şi merg la fel de bine prin apă mică, pe nisip, pe pietriş sau pe şosea“, spune patronul. „Nu provoacă ameţeală sau greaţă, sunt simpatice şi trăznite“, mai spune cel care le-a adus în Venus.

Aveţi nevoie de permis

Ambele modele au două locuri, piele ecologică, iar, pentru a le conduce, aveţi nevoie de permis categoria B. Cei care se îndrăgostesc de minimaşinuţe şi vor să plece cu ele acasă le pot cumpăra pe cele mai puternice cu 4.000 de euro, iar, pe celelalte, cu 2.000 de euro. Preţurile sunt negociabile.