Constanţa: HCM - de cinci ori campioană naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Handbal Club Municipal Constanţa a mai trecut în palmares un titlu de campioană naţională - acela cu numărul cinci.

Sala Sporturilor din Constanţa s-a umplut cu o oră înainte de începerea meciului dintre favorita HCM Constanţa şi Dinamo, ocupanta locului 12. Victoria era clară: HCM a luat titlul de campioană, la fel ca în 2005, 2006, 2007 şi 2009. Nici de această dată băieţii nu s-au dezminţit: a învins cu 40 la 28!
Medaliile le-au fost înmânate de către preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu.

Următorul meci al campioanei României va fi disputat săptămâna viitoare, la Braşov, confruntare ce va conta pentru Cupa României.