Constanţa: Decembrie, luna celor trei anotimpuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liliacul a înflorit înainte de prima zăpadă

Prima lună din iarnă a început cu frig şi lapoviţă, au urmat maxime de 20 de grade Celsius, după care iarna şi-a arătat colţii, iar ninsoarea ne-a acoperit

Meteorologii spun că ultima lună din an oferă o gamă foarte variată a fenomenelor meteorologice.

Vremea a oferit surprize de proporţii în ultima perioadă. După un sfârşit de noiembrie cu grindină şi temperaturi de 25 de grade Celsius, decembrie a debutat cu temperaturi scăzute şi ploi. A urmat un val de căldură, la fel ca în zilele de primăvară, iar la Constanţa a înflorit liliacul.

Specialiştii spun că luna decembrie este foarte surprinzătoare. Ninsoarea asociată cu intensificări ale vântului, ceţurile persistente, ploaia şi lapoviţa care formează polei sunt doar câteva dintre fenomenele ce marchează această lună. „O influenţă deosebită asupra climatului din partea de sud-est a ţării noastre o are anticiclonul siberian şi ciclonii mediteraneeni“, a declarat dr. Vasile Torică, şeful Serviciului Meteorologic şi Asigurarea Calităţii din cadrul Centrului Regional de Meteorologie Dobrogea.

Luni geroase în ultimii 40 de ani
 
În ultimii 40 de ani, lunile decembrie cele mai aspre au fost în 1986, 1991, 1998, 2001 şi 2002. În anii 1974, 1976, 1979, 1981, 1982, 1990, 1993, 1999, 2004, 2005, 2006 şi 2009 au fost înregistrate cele mai ridicate temperaturi. Specialistul Vasile Torică a declarat că cea mai rece lună decembrie din perioada analizată a fost în anul 2001, când temperatura medie a fost de minus 1,9 grade Celsius. Temperatură minimă absolută a fost înregistrată în 1996 (minus 13,8 grade Celsius).

Vremea se va încălzi în următoarele zile. Luni, maximele vor atinge valoarea de 9 grade Celsius. 

 


Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."