Constanţa: Corina Chiriac le cântă deţinuţilor de la Poarta Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Penitenciarului Poarta Albă organizează mâine, de la ora 12.00, un spectacol de muzică uşoară şi populară. Invitată de onoare este  cunoscuta interpretă de muzică uşoară Corina Chiriac.

Pe scena de la penitenciar vor mai urca interpreta de muzică populară Stela Trifan şi actorul Florin Oprică.

La spectacol vor asista aproximativ 100 de persoane private de libertate, atent selecţionate din rândul celor cu un comportament adecvat, aflate în regim de detenţie semideschis şi deschis.

Spectacolul va fi transmis ulterior pe circuitul închis de televiziune al penitenciarului, pentru a putea fi urmărit şi de ceilalţi deţinuţi.

„Evenimentul artistic face parte dintr-o serie de manifestări cultural - artistice, care vor avea loc până la sfârşitul acestui an, în scopul menţinerii unui tonus adecvat în rândul persoanelor private de libertate şi perfecţionării continue pe plan educaţional, aspecte cu rol important în procesul de reinserţie psihosocială a deţinuţilor“, a declarat inspectorul Gabi Botezan, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie