Constanţa: Alexandra Emanuela Tapârdău, spre America în paşi de dans

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra nu ratează serile de karaoke din cluburile constănţene şi reuşeşte să ridice publicul în picioare de fiecare dată. Ea a câştigat un concurs de profil şi în Bulgaria.

Alexandra moşteneşte calităţile vocale de la părinţii săi, însă abia în adolescenţă şi-a descoperit „moştenirea“ genetică. „Părinţii mei au avut o trupă, au cântat împreună. N-am ştiut că şi eu pot cânta“, mărturiseşte tânăra. Îşi doreşte să se perfecţioneaze, iar pentru asta intenţionează să urmeze cursuri de specialitate.

A trecut mai bine de un an de când Alexandra a interpretat prima piesă în faţa publicului, însă emoţiile o copleşesc pe tânără de fiecare dată când urcă pe scenă. A început să cânte din dorinţa de a aduce zâmbetul pe chipul bărbatului iubit. „Îmi doream să-i cânt o melodie, să îi spun, în felul meu, că îl iubesc“, îşi aminteşte ea. A „debutat“ cu piesa „I have nothing“ a cunoscutei Whitney Houston. Aplauzele şi încurajările primite din partea publicului au determinat-o să meragă mai departe. „Când aud publicul care cere bis, mă bucur şi mă încarc de energie“, mărturiseşte Alexandra.

Primul concurs de karaoke la care a participat i-a adus Alexandrei şi un premiu: locul al treilea la concursul naţional de karaoke, organizat într-unul dintre cluburile constănţene. „Am concurat cu persoane foarte bine pregătite, unele cu studii de specialitate în domeniu“, se mândreşte tânăra. Ea a participat şi la un concurs internaţional, organizat în Bulgaria, de unde s-a întors învingătoare.

Planuri mari

Pentru iubirea vieţii ei, Alexandra va pleca în America. Acolo o aşteaptă viitorul ei soţ. „Într-un an, mă voi stabili în America. Vreau să urmez acolo o şcoală de muzică. Este ambiţia mea“, spune tânăra încrezătoare. Ea povesteşte că atunci când a vrut pentru prima oară să se mute în America, a întâmpinat şi greutăţi. „Am avut trei invitaţii de a ajunge în State. Mi-au refuzat viza din motive confidenţiale. Abia cu viza de logodnică pot pleca“, explică Alexandra.

Despre meseria pe care şi-a ales-o, tânăra povesteşte cu pasiune. „Îmi place să lucrez cu oamenii. Sunt o fire sociabilă. Îmi place să fiu chelneriţă, iar aspectul financiar nu primează“, explică Alexandra. De câteva săptămâni, lucrează la o cafea din centrul Constanţei, însă a muncit şi în Germania.

Dansul este o altă pasiune a tinerei. „Muzica orientală este preferată mea când vine vorba de dans“, spune Alexandra. Ea a făcut parte dintr-un ansamblu de dansuri populare, iar când era mai mică a luat lecţii de arte marţiale.

Citiţi mai multe în Adevărul de Seară Constanţa!

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”