Cherhanalele de pe litoral, delicatesa gastronomiei din Dobrogea. Unde mergi să mănânci un peşte făcut ca la carte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la Vadu la Vama Veche, cherhanalele sunt o atracţie irezistibilă pentru cei care vor să guste din plăcerile litoralului Mării Negre, până să ajungă în paradisul din Delta Dunării. Aşezate întotdeauna pe malul apei, decorate cu stuf, bărci, năvoade, asezonate cu mujdei şi ardei iute, pescăriile reprezintă o delicatesă a gastronomiei dobrogene.

Platouri pescăreşti cu rondele marinate, afumate sau pane, hamsie, ceapă, murături, legume la plită, verdeaţă şi un păhărel de ţuică sunt doar deschiderea din meniul care îţi stârneşte apetitul.

Cherhanalele se laudă cu borş, saramură, icre, peşte la plită sau la cuptor, specialităţi cu fructe de mare, dar mai ales cu prospeţimea fructelor de mare şi peştelui adus din Marea Neagră sau din Dunăre.

Plaja de la terasa cherhanalelor sau vederea la un lac este locul perfect pentru siestă. Drumul spre localuri este anevoios de multe ori, sporind spiritul de aventură.

Păreri pro şi contra modului de preparare, servirii şi timpului de aşteptare (mai ales în sezonul estival) te fac să fii prudent de fiecare dată când treci pragul unei pescării - imprevizibilă ca marea din care se hrăneşte. Singura certitudine - preţurile, care fac din mersul la cherhana o „ocazie“. 

Harta peştelui

Cel mai nordic punct al litoralului constănţean, Vadu are o cherhana situată chiar pe plaja sălbatică - Cherhanaua Bosoancă. Vadu este situat la 40 kilometri de Constanţa, după Corbu, pe drumul spre mare.

La Năvodari, pe sub podul care traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari este ascunsă Cherhanaua Taşaul, denumită după lacul pe marginea căruia este situată.

La Pescărie - cum este cunoscut hotarul dintre Mamaia şi Constanţa - este Pontica, o cherhana mică situată aproape de piaţa de peşte.

În Constanţa există On Plonge, în Portul Tomis sau cea din Mamaia.

Ieşind din Constanţa spre sudul litoralului, Agigea pune în drum două cherhanale vecine: Pescăria lui Matei şi Golful Pescarilor, tot pe malul mării.

Pe plaja îngustă dintre Eforie Nord şi Sud sunt două cherhanale: Între Ape (pe plaja Azur) şi Poarta Apelor (lângă tabără). Denumirile vorbesc despre localizarea de pe malul Mării Negre, peste drum de lacul Techirghiol şi aproape de lacul Belona.

La 23 August este cherhanaua cu acelaşi nume, la Olimp este Lacul Racilor lângă lacul Tatlageac, iar la capătul drumeagului spre mare este vestita cherhana Popasul Pescarilor, pentru care trebuie să treci cu pasul o cale ferată pe care circulă trenul de Mangalia.

La Venus este Satul pescăresc, la Mangalia este Cazemata lu’ Puiu, iar la 2 Mai sunt Acvamarin, Micul Golf sau cherhanaua 2 Mai. La Vama Veche, cherhanaua fără nume cu uşa colorată este detectabilă după fumul gros de la plitele ce sfârâie non-stop.

Doritorii de trecut graniţa merg la Durankulak, Krapets sau Dalboka de pe litoralul bulgăresc, la scurtă distanţă de Vama Veche. Localurile au meniu în română, iar raportul calitate-preţ de aici merită efortul deplasării - spun cunoscătorii. 

Pe aceeaşi temă: 

Apele Mării Negre: de unde vin şi de câte feluri sunt

Muzica lui Grigore Kiazim, sunetul de petrecere al Dobrogei. Virtuozul era născut din tată turc şi mamă româncă

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul