Ce simbolizează fiecare zi din Săptămâna Patimilor. „Retrăim ultimele momente din viaţa lui Iisus“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima săptămână din Postul Mare este cunoscută de creştini ca Săptămana Patimilor sau Săptămâna Mare. Fiecare zi, începând de luni, după Florii, şi până sâmbătă, are o anumită semnificaţie.

Săptămâna Mare este perioada în care creştinii retrăiesc ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului. de aceea, postul devine mai aspru, iar slujbele care se ţin în biserici au o semnificaţie aparte.

Conform Sinaxarului din Triod (carte de cult folosită în această perioadă), în fiecare zi din Săptămâna Mare „ne reamintim şi retrăim ultimele zile din viaţa Mântuitorului”:

Luni – ne aduce în faţă icoana tânărului Iosif care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. Istorisirea vieţii sale în cultul liturgic este anticiparea Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos Care a fost vândut de Iuda.

Marţi – se face pomenirea Pildei celor zece fecioare. Este o pildă care are menirea să ne ţină trează datoria de a trăi permanent în Hristos.

Miercuri – se face pomenire de femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului – simbol al pocăinţei adevărate şi al îndreptării omului păcătos.

Joi – este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie; Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii; rugăciunea arhierească; începutul Pătimirilor, prin vinderea Domnului.

Vineri – se prăznuiesc „Sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

Sâmbătă – prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea Sa la iad

În toată această perioadă, în biserici se ţin slujbe speciale, numite „denii”. Denia este o slujbă de dimineaţă care în aceste zile se face seara deoarece ar avea rolul transformării întunericului  în lumină.

„Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos au în centrul lor taina suferinţelor sufleteşti şi trupeşti ale Mântuitorului ca urmare a păcatelor oamenilor, arătate în invidie şi ură, lăcomie şi trădare, frică prea mare şi lipsă de fidelitate, etc. Pe de altă parte slujbele deniilor arată şi puterea pocăinţei”, scrie Ziarul Lumina, al Patriarhiei Române.

În primele trei zile din Săptămâna Patimilor, la slujba deniei se cântă un tropar (imn liturgic) anume: „Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui”.

Mai cunoscute sunt deniile din Joia Mare şi Vinerea Mare. Denia celor 12 Evanghelii este slujba din ziua de joi, iar cele 12 citiri din Noul testament vorbesc despre prinderea, judecata şi răstignirea lui Iisus Hristos.

A doua zi, în vinerea mare, în toate bisericile ortodoxe se desfăşoară denia Prohodului Domnului, o slujbă în care sunt cântate în imnuri, împărţite în trei „stări”, patimile, răstignirea, moartea şi îngroparea Mântuitorului.

Pe aceeaşi temă:

De ce recomandă teologii folosirea termenului de „Paşti” pentru sărbătoarea Învierii Domnului

Care este rolul „cununiilor” în ritualul nunţii. Ce simbolizează punerea lor pe capul mirilor

Ce este „Molitfa Paştilor”, obiceiul cu care preotul vine la casele oamenilor în Postul Mare

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”